Adidas lucreaza la un proiect de producere automatizata a pantofilor sport direct in magazine, pe masura clientului, a anuntat joi un director al grupului, citat de AFP.

"Clientii vor avea pantofi direct adaptati la nevoile lor si care vor corespunde perfect picioarelor lor si modului de miscare", a explicat, intr-un interviu publicat de cotidianul Handelsblatt, Glenn Bennett, membru in consiliul director al companiei.

Dupa ce piciorul este masurat, clientul poate comanda pantoful direct in magazin, urmand sa primeasca produsul in cateva minute.

O echipa de 35 de oameni lucreaza in prezent la acest proiect, denumit "Store Factory", si care ar trebui lansat in doi ani.

Aceasta strategie va permite reducerea problemelor legate de planificarea productiei si de gestiunea stocurilor, spune Bennett.

"Mini-fabricile" nu isi propun insa sa inlocuiasca imensele uzine de productie din Asia pe care le detine Adidas, precizeaza Handelsblatt.