"Strategia Energetică Națională este departe de a fi întocmită, deși în repetate rânduri spațiul public a fost ocupat cu vii discuții pe acest subiect. România nu și-a afirmat încă dezideratul: ce vrea să fie, din punct de vedere energetic, unde vrea să ajungă, pe ce căi și cu ce mijloace, deși auzim adesea discursuri populiste care ne definesc drept „pol de securitate energetică european“, scrie Daniel Apostol intr-un articol publicat intr-un supliment al Revistei 22.
La fel de populistă este astăzi abordarea cu privire la nivelul regimului fiscal care trebuie aplicat industriilor strategice, cu precădere industriei de petrol și gaze. Abordarea cere adesea o sporire a poverii fiscale, pentru că industria „se îmbogățește pe spatele resurselor naturale naționale“. Dar o analiză mai atentă a industriei atât la nivel global, cât și în dezvoltarea ei națională demonstrează nevoia de echilibru între contribuția industriei la bugetul public și contribuția statului la facilitarea investițiilor din acest sector.
Prosperitatea națională nu se poate realiza în absența investițiilor directe, străine sau autohtone, nu se poate obține fără stimularea directă, prin politici economice și fiscale, a formării brute de capital. Cred că trei sunt domeniile de prioritate absolută într-o nouă paradigmă a creșterii economice care nu se bizuie doar pe consum: investițiile, sănătatea și educația. Investițiile publice și favorizarea proiectelor de investiții private dau ca rezultat direct sporirea locurilor de muncă și a veniturilor publice. Starea de sănătate națională și nivelul de educație (implicit nivelul de educație și de pregătire și calificare a forței de muncă) au ca efect, la rândul lor, creșterea economică durabilă.
- Analize despre piata energetica semnate de de trei importanti actori din piata
Contribuția la buget nu trebuie să omoare industria de petrol și gaze (Artur Stratan)
Misiunea cea mai grea a părților interesate în subiectul noului regim fiscal aplicabil industriei de petrol și gaze este să negocieze un echilibru echitabil pentru toți, astfel încât să permită și încasări suficient de mari la bugetul de stat și un preț final la pompă suportabil de către cetățean. Nu în ultimul rând, statul trebuie să recunoască importanța acestei industrii și să stimuleze atragerea de investiții atât din capitalul străin, cât și din cel autohton.
Redevența petrolieră în sine nu este altceva decât o taxă percepută de stat care dă dreptul unei companii sau unui operator să prospecteze, să exploreze, să dezvolte și să proceseze resursele și rezervele naturale naționale de hidrocarburi lichide și/sau gazoase. În lume există la acest moment peste 100 de regimuri fiscale diferite și, în funcție de particularitățile economice, politice, istorice, culturale, de mentalitate și geografice, fiecare încearcă să realizeze acel raport echitabil între interesele statului și interesele companiilor petroliere. Acest raport echitabil nu reprezintă altceva decât un raport de riscuri asumate de către cei doi parteneri de negociere. În România, unde se practică sistemul de concesionare a resurselor și rezervelor pe baza unui acord de concesiune bazat pe plata unor redevențe petroliere către stat, riscurile maxime sunt de partea companiilor și riscurile minime de partea statului. Citeste aici tot articolul
Provocările exploatărilor offshore de mare adâncime. Contextul Mării Negre (Vasile Iuga)
Chiar dacă recenta scădere a prețului țițeiului va duce la o încetinire a investițiilor, se estimează că zona offshore de mare adâncime va continua să atragă o parte importantă a eforturilor de explorare.
Când se vorbește despre provocările exploatărilor offshore de mare adâncime, discuția se concentrează îndeosebi pe împărţirea profiturilor între stat şi investitori. Chiar dacă termenii fiscali joacă un rol important, există şi alţi factori majori în decizia de investiţie de care trebuie să se ţină seama.
1. Producţia offshore de mare adâncime este tot mai importantă pentru satisfacerea cererii globale de ţiţei şi gaze naturale
Piața de țiței va continua să fie una globală, dar strânsă, în care cererea şi oferta vor fi relativ apropiate. Potrivit prognozelor Agenției Energetice Internaționale, cererea de țiței va crește cu un ritm anual de 1% până în 2035, motorul creșterii reprezentându-l sectorul de transporturi. Satisfacerea cererii va necesita exploatarea resurselor din offshore, inclusiv a celor de mare adâncime, precum și a celor onshore neconvenționale, în condițiile declinului producției din zăcămintele onshore convenționale, precum şi din zăcămintele offshore aflate în prezent în producție. Situația este similară în ceea ce privește cererea de gaze naturale. Se estimează că aceasta va creşte la nivel global cu 65% până în 2035, când producția va proveni din zăcăminte neconvenționale, inclusiv din zăcăminte offshore de mare adâncime. Exploatarea zăcămintelor offshore de mare adâncime este (cu excepția Petrobras și Statoil) apanajul Supermajors, în condițiile în care acestea dețin doar 10% din rezervele mondiale sigure de hidrocarburi (restul de 90% fiind deținut de companiile energetice naționale). Majoritatea rezervelor deținute de Supermajors sunt situate în zone de frontieră, având costuri ridicate de extracţie, în vreme ce companiile energetice naţionale exploatează în general zăcăminte convenţionale, mai ieftin de exploatat – aşa cum sunt cele din Orientul Mijlociu. Supermajors sunt de altfel lideri mondiali în materie de tehnologie de prospecțiune şi extracție, acționând ca o combinaţie între bănci de investiţii capabile să mobilizeze resurse financiare substanțiale în proiecte de explorare şi exploatare şi companii de tehnologie şi de management de proiect, ce-şi păstrează avantajul competitiv prin inovație continuă. Citeste tot articolul.
Principiile unui regim flexibil și stabil de impozitare petrolieră (Radu Dudau)
Merită cântărită posibilitatea croirii unui nou sistem de fiscalizare petrolieră, modern, flexibil și stabil, care să ofere mai mult decât un echilibru paliativ, cu orizont de timp de cel mult câțiva ani.
"Sunt puține domeniile politicilor publice în care beneficiile deciziilor bune sunt atât de mari, iar pedepsele pentru deciziile proaste sunt atât de dure, precum managementul resurselor naturale“, remarca Philip Daniel, un reputat expert al FMI. Iar între instrumentele de management al resurselor naturale, cadrul fiscal al activităților de explorare și producție a petrolului este de prim ordin.
Fiscalitatea petrolieră este o pârghie de politică economică prin care statele producătoare urmăresc să-și însușească o parte cât mai mare a rentei economice generate de extracția de țiței și gaze naturale. Guvernele promovează, totodată, și obiective de tip social și economic: locuri de muncă, transfer de tehnologie, construcția de infrastructură, menținerea stabilității macroeconomice prin generarea de venituri bugetare constante etc. Când producția este realizată în regim de concesiune, titularii licențelor urmăresc să obțină profituri proporționale cu gradul de risc asumat prin investițiile în explorarea și dezvoltarea zăcămintelor. Pentru aceasta, este necesar un mediu de reglementare transparent, predictibil și competitiv pe plan internațional. Citeste tot articolul.
