BitDefender a vandut un pachet de actiuni in valoare de sapte milioane de dolari unui grup de investitori, a declarat joi Horia Manda, reprezentantul investitorilor.

Potrivit lui Manda, valoarea companiei este evaluata la 100 de milioane de dolari, ceea ce inseamna ca BitDefender a vandut putin sub 7% din valoarea actiunilor firmei.

Investitia a fost facuta de sapte investitori privati romani si americani, printre care si manageri a doua fonduri de investitii, Romanian - American Enterprise Fund (RAEF) si Balkan Accesion Fund (BAF).

"Suntem la atragerea primei investitii. Suntem la inceputul unei noi etape. Avem o valoarea a companiei de trei cifre si orice investitor are asteptari, se asteapta ca acesta valoare sa creasca", a declarat Florin Talpes, presedintele BitDefender. Acesta a mai spus ca acesti bani vor fi folositi pentru investitii in cercetare si dezvoltare de piata.

Pe langa resursele financiare alocate, investitorii vor ajuta BitDefender sa atraga in viitor capital suplimentar si vor sustine compania in demersul unei listari la una dintre bursele din Romania, Europa sau Statele Unite. "Vom sti mai precis cand, pe ce bursa si daca ne vom lista la jumatatea lui 2008. Este posibila o listare in 2008, dar mai probabil in 2009", a spus Talpes.

Presedintele BitDefender a dezvaluit ca tinteste o cota de piata care ar trebui sa plaseze compania intre primii cinci jucatori la nivel mondial. Pentru aceasta, producatorul de antivirus va intra in urmatoarea perioada pe piata din Marea Britanie si pe cea asiatica, unde tinteste Japonia si China. De asemenea, Talpes a spus ca "vom asista la o exploziea BitDefender pe piata americana si germana".

Potrivit acestuia, anul 2007 a fost primul an in care grupul a finalizat o achizitie, iar acest lucru va continua. "Daca ne hotaram sa achzitionam ceva de pe piata romaneasca, vom lua o companie care produce tehnologie. In afara am putea lua o companie producatoare de tehnologie sau o firma de distributie", a continuat Florin Talpes.

Familia Talpes este gata sa deschida actionariatul pe fiecare busuness pe care il construieste, a mai anuntat in cadrul conferintei de presa fondatorul grupului BitDefender.

Reprezentantii companiei nu au putut da informatii legate de profitul companiei, insa au spus ca acesta se incadreaza in marja de profitabilitate a industriei, adica 20 - 45%.

Solutiile BitDefender includ module antivirus, firewall, antispyware, antispam si control parental pentru utilizatorii individuali si companii.

Potrivit site-ului companiei, solutiile BitDefender sunt utilizate de 41 de milioane de clienti din 180 de tari.