Carrefour Romania va deschide joi, 13 decembrie, in orasul Braila, cel de-al 11-lea hypermarket propriu din Romania, investitie in valoare de 25 milioane euro, au declarat, luni, oficialii companiei, citati de NewsIn. Conducerea retailerului francez estimeaza atingerea unei cifre de afaceri de peste 800 milioane euro in acest an si de peste un miliard euro in 2008.

Centrul comercial din Braila va avea o suprafata de 13.000 metri patrati din care 8.000 metri patrati va fi spatiul destinat vanzarii. Complexul va beneficia de 600 de locuri de parcare in momentul deschiderii, la care se vor mai adauga alte 600 de locuri, dupa finalizarea construirii parcarii. Hipermarketul de la Braila este cel de-al 11- lea din reteaua Carrefour din Romania si va avea 600 de angajati.

In luna octombrie, Carrefour a deschis in centrul comercial Polus din Cluj, al zecelea hipermarket din tara, dupa o investitie de 20 milioane euro. In aceeasi luna, retailerul a deschis la Iasi primul hipermarket din Moldova, in centrul comercial Felicia, dupa o investitie de 20 milioane euro.

La inceputul lunii decembrie, oficialii Carrefour au mai anuntat deschiderea celui de-al doilea hypermarket din Constanta, investitie in valoare de 20 milioane euro. Deschiderea acestui centru comercial este programata pentru inceputul anului 2009.

Tot luni, Jacobo Caller, directorul general al operatiunilor Carrefour in Romania a anuntat ca pentru acest an, cifra de afaceri a companiei va depasi 800 milioane euro. Anul trecut, Carrefour a realizat in Romania o cifra de afaceri de 609 milioane euro.

"Anul acesta, cifra noastra de afaceri va depasi 800 milioane de euro, urmand ca anul viitor sa trecem de pragul de un miliard de euro", a declarat directorul general al operatiunilor Carrefour in Romania.

Potrivit declaratiilor lui Jacobo Caller, cifra de afaceri estimata pentru 2007, nu ia in calcul vanzarile Artima, deoarece retailerul francez asteapta inca o decizie a Consiliului Concurentei (CC) pentru preluarea lantului de supermarketuri Artima si prin urmare previziunile sunt facute doar pentru Carrefour.

La finele lunii octombrie a acestui an, Carrefour Romania a anuntat incheierea unui acord cu Polish Enterprise Fund V (PEF V), fond de private equity administrat de Enterprise Investors, pentru preluarea pe piata din Romania a lantului de supermarketuri Artima, valoarea tranzactiei fiind de 55 milioane euro.

Carrefour a realizat in Romania anul trecut o cifra de afaceri de 609 milioane euro, cu o crestere de 39% fata de 2005 si are in prezent peste 6.200 de angajati. Grupul Carrefour avea pe plan mondial, in septembrie, 1.108 hipermarketuri, 2.659 de supermarketuri, aproape 6.000 de magazine de tip "hard-discount" si alte peste 4.700 de magazine mai mici. Carrefour are in prezent zece hipermarketuri in Romania.