Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, spune ca a recomandat Romsilva ca la valorificarea masei lemnoase sa inceapa licitatiile de la pretul minim din anul anterior si a adaugat ca, daca Regia va abuza de pozitia ei importanta pe piata, exista parghii legale de a interveni, informeaza Mediafax.

Bogdan ChiritoiuFoto: Hotnews

Bogdan Chiritoiu a afirmat, intr-o conferinta de presa la Miercurea Ciuc, ca in analiza preliminara asupra industriei lemnului, lansata anul trecut, a "reprosat" Romsilva ca multe din vanzarile de lemn se faceau prin negociere directa cu o singura companie, ca nu se fac destule licitatii la Regia Nationala a Padurilor si ca "nu este destula concurenta" in achizitia de lemn.

De asemenea, Chiritoiu a recomandat Romsilva sa inceapa licitatiile de la pretul minim din anul anterior si nu de la pretul mediu, acuzand-o de "exces de zel" si de interpretarea "exagerata" a prevederilor legale.

"Poate dintr-un anumit exces de zel facut la nivelul Romsilva, ei au interpretat prevederile din HG care spun ca se vinde la licitatie si in conditii de piata, ei au spus ca pretul de pornire la licitatie trebuie sa fie media din anul anterior. Deci, ma uit cat a fost media pentru categoria lemnoasa respectiva, care a fost media pretului anul trecut si la licitatie pornesc de la acest pret. Asta mi se pare o interpretare exagerata a prevederilor legale, pentru ca HG spune doar ca trebuie sa vanda in conditii de piata. Piata nu creste vesnic, piata poate sa o ia si in sus, poate sa o ia si in jos, uitati-va la pretul petrolului. Deci nu e vreo lege a naturii care spune ca preturile trebuie sa mearga vesnic in sus", a explicat Bogdan Chiritoiu.

Presedintele Consiliului Concurentei a afirmat ca intelege protestele din industrie si nemultumirea agentilor economici care reclama cresterea continua a pretului de pornire la licitatii, recomandand Romsilva sa porneasca de la pretul minim, chiar "de la zero", pentru ca "prin concurenta dintre companii, pretul s-ar stabili la nivelul de piata".

"Eu inteleg ca celor de la Romsilva le e frica ca ar putea sa apara intelegeri intre participantii la licitatii si sa se adjudece la un pret prea scazut masa lemnoasa si de asta insista sa aiba un pret de pornire destul de ridicat. OK, atunci le-am oferit si aceasta varianta, le-am spus sa ia ca pret de pornire pretul minim de anul trecut si de la el urcati, se bat companiile si ajung unde Dumnezeu vor ajunge", a mai spus Chiritoiu.

In opinia acestuia, criza generata de conflictul dintre Romsilva si Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, care se acuza reciproc de situatia creata pe piata lemnului, este "exagerata" si ar putea fi rezolvata cu "bunavointa si curaj".

"Nu stiu toate detaliile conflictului intre Romsilva si Minister. Cred ca cu un pic de bunavointa si cu o citire deschisa la minte a legii si poate cu un anumit curaj de a-ti asuma functia in care esti, cu riscurile pe care le implica, cred ca lucrurile ar putea fi rezolvate. Deci, cred ca e o criza exagerata in momentul de fata, daca ne referim strict la procedura prin care Romsilva vinde lemn", a apreciat Bogdan Chiritoiu.

El a atentionat ca analiza Consiliului Concurentei continua "in toate directiile" si a sfatuit Romsilva sa nu abuzeze de "pozitia ei importanta pe piata", pentru ca institutia pe care o conduce dispune de "parghia legala" ca sa intervina.

"Am sfatuit Romsilva sa vanda prin licitatie, sa obtina un pret corect pentru stat. Daca cumva Romsilva va abuza de pozitia ei importanta pe piata, pentru ca are jumatate de piata, acolo avem parghia legala sa intervenim impotriva Romsilva. In acelasi timp, daca vom identifica dovezi de carteluri, de intelegeri intre firmele care achizitioneaza lemnul, le vom sanctiona si pe acestea. Deci, continuam analiza, dar ne uitam si spre Romsilva ce face si ne uitam si spre firmele participante la licitatie. Si, din punct de vedere al legii concurentei, exista riscuri si pentru unii si pentru altii. In cazul Romsilva, un risc de abuz de pozitie dominanta, in cazul firmelor participante la licitatie, inclusiv discutiile publice referitoare la boicoturi si asa mai departe, exista un risc foarte serios sa incheie o intelegere ilegala, pentru care ii putem sanctiona", a mai spus presedintele Consiliului Concurentei.

O delegatie a Consiliului Concurentei, condusa de presedintele Bogdan Chiritoiu, se afla in judetul Harghita, unde are programate intalniri cu autoritatile locale si cu reprezentantii mediului de afaceri, pentru a afla problemele cu care acestia se confrunta pe plan local.

Un accent deosebit va fi pus pe mijloacele de prevenire la care pot face apel companiile pentru a evita incalcarea Legii Concurentei si, implicit, sanctionarea din partea Consiliului Concurentei.

In discutiile cu autoritatile locale, vor fi abordate subiecte precum tipurile de ajutor de stat care pot fi acordate si mijloacele de identificare, de catre autoritatile contractante, a intelegerilor anticoncurentiale intre companiile participante la licitatiile publice.

Peste 3.500 de reprezentanti din industria lemnului au protestat marti, in Piata Victoriei, ei sustinand ca Romsilva a crescut cu 300 la suta pretul minim de pornire la licitatiile de vanzare a masei lemnoase.

Contactati de Mediafax, reprezentantii Romsilva au precizat ca preturile de pornire, ca si cele de adjudecare de la licitatiile organizate la sfarsitul anului trecut nu au crescut fata de cele din 2015.

Intr-un comunicat dat la sfarsitul anului trecut, dupa ce reprezentantii industriei si-au aratat nemultumirea, Romsilva precizeaza ca "nivelul de piata al preturilor de referinta nu este un nivel apreciat sau un nivel determinat in mod aleator de catre RNP - Romsilva, ci este rezultatul unui calcul matematic, foarte precis, care a luat in considerare preturile pe care piata le-a format (preturile de adjudecare) pentru masa lemnoasa care a facut obiectul anului de productie 2015".

Ministerul Mediului a transmis saptamana trecuta, printr-un comunicat, ca analiza pe care a efectuat-o, cat si motivele invocate de operatorii economici privind esecul licitatiilor desfasurate, arata ca preturile practicate de Romsilva sunt ridicate.

Reprezentantii ministerului mai spuneau ca au solicitat un nou punct de vedere al Consiliului Concurentei cu privire la modul de stabilire al preturilor de referinta. Consiliul a fost de parere ca preturile de referinta trebuie stabilite in functie de conditiile de piata si a aratat ca Romsilva nu este obligata sa stabileasca preturile luand in considerare preturile medii ponderate de la nivelul anului 2015, asa cum se sustine in fundamentarea deciziei directorului Romsilva privind stabilirea preturilor de referinta pe specii.