Traficul aerian de pasageri a crescut cu 6,5% in 2015 in raport cu anul precedent, gratie in special reducerii pretului la biletele de avion, a anuntat joi Asociatia internationala a transportului aeriana (IATA), citata de AFP.

"Performanta foarte frumoasa inregistrata anul trecut, in ciuda unui context economic dificil, confirma cererea puternica in materie de transport aerian", a declarat Tony Tyler, director general al IATA.

Este vorba de cea mai mare crestere de pasageri din 2010, superioara si mediei ultimilor zece ani (5,5%), potrivit unui comunicat al asociatiei care reprezinta circa 260 de companii aeriene din intreaga lume.

Potrivit IATA, pretul biletelor a contribuit puternic la acest avans.

Capacitatea companiilor de transport a crescut cu 5,6% iar rata de ocupare a scaunelor a progresat si ea cu 0,6%, pentru a atinge nivelul record de 80,3%.

Cea mai mare crestere de trafic a fost inregistrata de companiile din Orientul Apropiat (+10,5%), urmate de cele din America Latina (+9,3%). Regiunea Asia-Pacific, care reprezinta o treime din traficul global, este pe locul trei, cu un avans de 8,2%.

Companiile europene au fost mai putin performante, cu un rezultat in crestere cu 5%, afectat in special de grevele de la Lufthansa si de inchiderea companiei ruse Transaero.

Companiile aeriene din America de Nord si din Africa inchid plutonul, cu cresteri de 3,2% si, respectiv, 3%.