Vanzarile de masini noi pe piata romaneasca au crescut cu 23,4% in primele 11 luni ale acestui an, fiind comercializate aproape 287.818 de unitati, fata de 233.187 unitati in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor furnizate miercuri de Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile din Romania (APIA).

Automobilele autohtone s-au comercializat in 102.668 unitati, in scadere cu 6,5% fata de perioada similara a anului 2006.

Dacia se mentine lider in topul marcilor cu cele mai mari vanzari, comercializand 87.508 de automobile in intervalul ianuarie - noiembrie, ceea ce corespunde unei cote de piata de 30,4%. Celalalt producator autohton, Daewoo, a comercializat 15.160 de autoturisme in perioada mentionata, cu o cota de 5,3%.

In ceea ce priveste automobilele din import, Renault este lider, cu 26.530 de masini vandute si o cota de piata de 9,2%. Constructorul francez este urmat de Volkswagen si Skoda, cu 21.435 automobile vandute si o cota de 7,4%, respectiv 21.052 unitati si 7,3% cota de piata.

Cele mai bine vandute trei modele din import au fost Renault Clio cu 14.732 unitati, in crestere cu 23,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, Renault Megane cu 10.595 unitati vandute si o crestere de 74% si Opel Astra Clasic cu 8.591 unitati vandute si o crestere de 57,2%.

Ponderea autoturismelor cu motoare diesel in totalul vanzarilor a fost de 43,3%, iar in cazul modelelor din import procentul ajunge la 48%.