Adunarea Generala a Actionarilor Cuprumin a ales luni, 18 iulie, cinci noi membri in Consiliul de Administratie, se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei. Printre cei cinci membri se afla Remus Vulpescu, fost sef al Oficiului pentru Participatiile Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) si fost administrator special si membru in consiliul de supraveghere al Hidroelectrica. Un alt membru este Radu-Calin Cosarca, actual director comunicare la ENEL Romania.

Dumitru-Remus Vulpescu are peste 20 de ani de experienta profesionala, dintre care peste 14 ani in domeniul juridic. A mai ocupat pozitii de Director General Executiv la Vulcan SA Bucuresti, membru in Consiliul de Supraveghere Transelectrica, membru in Consiliul de Administratie la S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Are experienta si in dezvoltarea si implementarea de strategii de dezvoltare si restructurare. Reamintim ca in octombrie 2013, Remus Vulpescu a fost denuntator in dosarul de mita in valoare de 1,4 milioane euro pentru incheierea unui contract de furnizare de energie intre Hidroelectrica si firma Energon Power&Gas. Printre cei denuntati pentru dare de mita au fost Ioan Mihaila, consilier la acel moment al ministrului PSD al Energiei, Constantin Nita. In calitate de sef al OPSPI a incercat in septembrie 2012 sa privatizeze Oltchim, insa procedura a esuat in urma unui scandal provocat de Dan Diaconescu.

Radu-Calin Cosarca are peste 25 de ani experienta profesionala, fiind in prezent Director Comunicare la ENEL Romania. Timp de cinci ani a fost Director Relatii Externe la ENEL Romania. De asemenea, a detinut functia de Vicepresedinte la companiile Synergy si Media On si functia de TV Manager la TVR, Tele 7, Antena 1, National TV. Are experienta in colaborarea cu institutiile statului, cu organizatiile patronale, cu societatea civila, dar si experienta in crisis management, lobby si advocacy, corporate & marketing.

Un alt membru ales in Consiliul de Administratie al Cuprumin este Radu-Claudiu Rosca. Acesta are peste 10 ani experienta profesionala in domeniul audit si risk management, detinand functii de conducere precum Director Audit Group BT la Banca Transilvania din Cluj Napoca, membru al Consiliului de Administratie la Depozitarul Central S.A., Senior Auditor Intern la AEGON Pensii, Membru al Comitetului de Audit la BT Leasing SA si detine o experienta solida pe piata de capital si in investment banking.

De asemenea a fost selectat Romeo Jantea, care are peste 30 de ani de experienta profesionala in domeniul economic si financiar, dintre care peste 19 ani in pozitii de top management. Este consultant in management si formator, cu experienta in managementul mediului de afaceri si dezvoltare de afaceri. Timp de patru ani a fost Presedinte al Consiliului de Administratie si Director General la BCR Asigurari S.A. De asemenea, a detinut functia de Vicepresedinte Directorat si Director General Adjunct Uniqa Asigurari S.A.

Alt membru ales este Gheorghe Chindris, care are peste 34 de ani de experienta profesionala in industria miniera, fiind expert in probleme de mediu si in asistenta tehnica pentru inchideri de mine si reabilitare ecologica. Cunoaste foarte bine domeniul minier, parcurgand toate etapele profesionale in domeniu, de la pozitii de miner in subteran pana la functii de Director General la Minvest Deva, General Manager la Mineral Mining SA. A coordonat echipe numeroase avand expertiza in restructurare si in negocierile cu sindicatele. Are, de asemenea, si experienta de lucru internationala, lucrand pentru o perioada de 8 ani in Statele Unite al Americii.

Procedura de selectie a fost realizata de catre Departamentul pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului in baza OUG nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, in lunile martie- iunie 2016. In perioada urmatoare, dupa acceptarea expresa a mandatului de catre noii administratori, se vor derula procedurile legale de inregistare la Registrul Comertului si de semnare a contractului de mandat de catre administratorii alesi.

Expertii in recrutare au centralizat un numar total de 53 de dosare de aplicatie (in medie 11 per pozitie vacanta) apartinand unor candidati cu experienta, pregatire si competente diferite.

Prioritizarea competentelor cautate la candidati s-a realizat folosindu-se instrumentul TRANSEARCH Orxestraᅡ Method, care ajuta la identificarea elementelor de cultura organizationala, leadership, echipa si performanta, oferind astfel o perspectiva unica si complexa asupra profilului candidatului cautat, potrivit Ministerului Economiei.

Tinand cont de obiectivele principale ale Societatii Cupru Min S.A., cresterea capacitatilor de productie, precum si consolidarea pozitiei de piata actuala, s-a concluzionat ca experienta unui profesionist in domeniul economic si financiar, a unuia in domeniul audit, a unuia in domeniul corporate & marketing, a unuia in domeniul juridic, precum si a unuia in domeniul tehnic si operational sunt necesare in cadrul Consiliului de Administratie nou format.

In urma interviurilor cu fiecare dintre candidatii participanti la procedura de recrutare, cele doua societati de recrutare au selectat un numar total de 22 candidati, DPAPS, selectand, in final, cinci candidati, care au fost propusi pentru pozitia de administrator in Consiliul de Administratie al societatii.