GTS Central Europe ("GTS CE"), cel mai important operator alternativ de telecomunicatii la nivel regional care furnizeaza servicii integrate in toate tarile din regiunea central si est europeana va fi preluat de catre un consortiu de fonduri private de investitie condus de Columbia Capital si M/C Venture Partners din SUA. Partile se asteapta ca finalizarea tranzactiei sa aiba loc in primul trimestru al anului urmator. GTS Central Europe are activitati si in România prin GTS Telecom.

Consortiul care va prelua GTS CE este constituit dintr-un grup de fonduri private de investitie condus de Columbia Capital si M/C Venture Partners, ambele din Statele Unite ale Americii si cu interese majore pe piata operatorilor alterantivi de telecomunicatii si a furnizorilor de produse si servicii IT. Din grup mai fac parte Innova Capital, fond de investitii activ pe piata central si est europeana, si Bessemer Venture Partners, informeaza site-ul GTS Telecom.

Grupul GTS CE, al carui actionar majoritar este holdingul financiar GML, opereaza cinci furnizori servicii de telecomunicatii, cu operatiuni dezvoltate in Republica Ceha, Polonia, România, Slovacia si Ungaria. Companiile grupului furnizeaza servicii pe segmentul business. De asemenea, prin parteneriate strategice, operatorul furnizeaza servicii de telecomunicatii in Bulgaria, Croatia, Letonia, Republica Moldova, Rusia, Slovenia, Serbia si Ucraina.

GTS CE estimeaza pentru acest an venituri totale consolidate de 393 de milioane de euro si venituri operationale EBITDA (inainte de deducerea dobânzilor, taxelor, deprecierilor si amortizarilor) de aproximativ 69 de milioane de euro

"Am vazut GTS CE ca pe o oportunitate investitionala deosebit de atractiva, mai ales datorita retelei sale dense de fibra optica, dezvoltata la nivel regional, national si metropolitan. Aceasta achizitie reprezinta o operatiune deosebit de importanta pentru toti membrii consortiului si ne asteptam la dezvoltari importante in viitor", a declarat, intr-un comunicat, Krzysztof Krawczyk, partener la Innova Capital, unul dintre fondurile implicate in tranzactie.