Guvernul a stabilit joi, printr-un memorandum, instituirea unei scheme de ajutor de minimis privind stimularea investitorilor individuali de a realiza investitii de capital pentru sprijinirea IMM-urilor, se arata intr-un comunicat de presa. Potrivit acestuia, schema nu instituie direct masuri de ajutor de minimis, ci prevede facilitati fiscale pentru persoanele fizice care investesc in societati, conform Legii 120/2015 privind stimularea investitorilor individuali- business angel.

Ajutorul de minimis se acorda ca finantare de risc, sub forma investitiilor de capital in numerar la societatile in care investitorii aleg sa investeasca. Investitia efectuata este asimilata cu acordarea unui ajutor de minimis intrucat este realizata in vederea acordarii de facilitati fiscale persoanei fizice, in calitate de investitor, implicandu-se astfel resurse bugetare de stat prin renuntarea la incasarea unor venituri sub forma de impozite.

Investitia este efectuata de catre o persoana fizica, intr-o societate al carei asociat devine, prin dobandirea de parti sociale ca urmare a majorarii capitalului social. Majorarea se efectueaza prin aportul de capital in numerar al persoanei fizice care devine investitor individual - business angel. Suma investita este cuprinsa intre 3.000 si 200.000 de euro, echivalent in lei la cursul Bancii Nationale a Romaniei. Aceste limite de sume se aplica cumulat, indiferent de numarul investitorilor.

Pot beneficia de aceasta schema de ajutor societatile din categoria microintreprinderi si intreprinderi mici, care intrunesc cumulativ urmatoarele conditii:

  • sunt constituite ca societati cu raspundere limitata;
  • sunt intreprinderi autonome in sensul Legii 346/2004;
  • nu se afla in incapacitate de plata sau in stare de insolventa sau faliment si nu a fost deschisa procedura concordatului preventiv sau lichidarii societatii;
  • prin acordarea unui ajutor de minimis, prin intermediul prezentei scheme, nu depasesc plafonul de minimis calculat pe durata a trei exercitii financiare;
  • nu exista legaturi intre structurile actionariatului solicitantului si personalul din cadrul administratorului schemei si afini si rudele acestora pana la gradul II inclusiv.

Momentul acordarii ajutorului de minimis este data inregistrarii mentiunii privind majorarea capitalului social al societatii la Oficiul National al Registrului Comertului.

Schema de ajutor de minimis se va derula pe perioada cuprinsa de la data intrarii in vigoare pana la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea prelungirii, in acord cu regulamentele Comisiei Europene privind acordarea ajutoarelor de minimis.

Numarul estimat de beneficiari este de 372 de microintreprinderi si intreprinderi mici pe intreaga durata de valabilitate a schemei de minimis.

Initiatorul si furnizorul schemei de minimis este Ministerul Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri. Oficiile teritoriale pentru IMM si Cooperatie (OTIMMC), structuri aflate in subordinea MECRMA, au calitatea de administratori ai schemei.