Compania Tnuva Israel, cel mai mare producator de lactate de pe piata israeliana, al carei proces de preluare de catre de catre companiile Apax Partners si Mivtach Shamir Holdings Ltd se va finaliza luni, vrea sa se extinda si pe alte piete in afara de Israel si Romania, potrivit publicatiei locale Globes Online. In urmatorii cinci-sapte ani, oficialii Tnuva se asteapta la afaceri de circa un miliard dolari din activitatea internationala.

Israel si Romania nu sunt singurele piete, unde are de gand sa activeze Tnuva. Presedintele executiv al Tnuva, Arik Raichman, care va parasi compania in urmatoarele doua saptamani, ca urmare a schimbarilor manageriale, considera ca "piata locala de lactate este saturata, cresterea urmand a fi de circa 5-8% pe an".

Tnuva are o cifra de afaceri de sase miliarde de shekeli pe an, din care numai 5% din activitatea internationala. Compania a facut primul pas major de extindere internationala in anul 2003 cand a a inceput constructia unei fabrici de lactate la Popesti Leordeni, in Romania, in urma unei investitii de circa 55 milioane de euro. Productia Tnuva in Romania a inceput in vara anului trecut.

Potrivit lui Arik Raichman, Tnuva se va extinde in perioada urmatoare si in alte tari din Estul Europei, in India si in alte piete emergente.

"Cred ca in cinci-sapte ani, Tnuva va avea afaceri de un miliard de dolari din activitatea internationala", a declarat Arik Raichman.