Cristi Ungurean a preluat conducerea Companiei Nationale de Cai Ferate CFR SA, dupa ce a fost desemnat de Consiliul de Administratie director general interimar, arata un comunicat al companiei.

"Cristi Ungurean va coordona activitatea CFR SA, compania nationala care administreaza si gestioneaza infrastructura feroviara publica, pana la finalizarea procedurii de selectie, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice", arata comunicatul companiei CFR SA.

Potrivit documentului, acesta este de profesie inginer si cu o experienta de 23 de ani in domeniul feroviar.

"Directorul general al CFR SA si-a propus pentru perioada imediat urmatoare doua obiective prioritare, identificare unor solutii eficiente pentru rezolvarea problemelor curente din activitatea companiei si elaborarea unei strategie privind prioritizarea programelor de investitii in infrastructura feroviara", mai arata comunicatul.

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a anuntat, pe 24 octombrie, demiterea directorului Companiei de Cai Ferate CFR SA, Marius Marian Chiper, dupa ce, potrivit, Digi 24, trenul cu care Felix Stroe a mers la Deva a intarziat aproape o ora, ministrul spunand ca nu exista motive pentru intarziere.