Renault Nissan intentioneaza sa lanseze un automobil concurent cu Nano, cea mai ieftina masina din lume, fabricata de indienii de la Tata Motors. Anuntul a fost facut ieri, la Davos, de presedintele grupului Renault Nissan, care a precizat ca masina ar putea fi gata pana in 2010, iar pretul va fi unul apropiat de cel al automobilului fabricat de Tata Motors, de 2.500 de dolari.

Potrivit The Money Channel, ca si Nano, nici modelul fabricat de Renaul Nissan nu va ajunge pe drumurile europene, ci va fi destinat tot pietei indiene, acolo unde cererea pentru astfel de masini este din ce in ce mai mare.

Pe piata indiana se vinde, in prezent, si o alta masina cu un pret apropiat de cel al modelului Nano. Modelul Maruti 800, produs de Suzuki, este comercializat la un pret mai mic de 4.000 de dolari.