Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au înregistrat în aprilie o creştere de 31,3% în ritm anual, la 14.114 unităţi, arată datele publicate de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA), scrie Agerpres.

Dacia DusterFoto: Dacia

Marele câştigător de luna trecută a fost brandul DS al grupului PSA, care a raportat un avans al livrărilor de 68,6%. În aprilie, livrările grupurilor franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen au urcat cu 11,1% şi, respectiv, 20,2%.

Pe ansamblu, piaţa auto franceză a înregistrat în aprilie o expansiune de 9%, fiind înmatriculate 187.396 autoturisme noi. În primele patru luni din acest an, au fost înmatriculate în Franţa 744.238 unităţi, un avans de 4,4% comparativ cu perioada similară din 2017.

Franţa rămâne a treia mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei şi Marii Britanii, dar înaintea Italiei şi Spaniei.

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au înregistrat în perioada ianuarie - aprilie 2017 o creştere de 17,4%, la 48.004 unităţi, comparativ cu perioada similară din 2017. În primele patru luni din acest an, livrările grupurilor franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen au urcat cu 4,7% şi, respectiv, 18,7%.

După publicarea datelor din aprilie, analiştii de la Evercore ISI estimează că vânzările auto din Franţa vor creşte anul acesta cu 3,3%. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.