Tarom a încheiat asigurări medicale private pentru toți angajații și anunță că a făcut reduceri de costuri de 16 milioane lei

de Victor Cozmei     HotNews.ro
Luni, 4 iunie 2018, 17:27 Economie | Companii


Aeronava Tarom
Foto: Tarom
Tarom, transportatorul aerian național, a încheiat un contract cu Asirom Vig pentru asigurări medicale private pentru toți cei 1.750 de angajați ai companiei. Tarom susține că a realizat astfel o reducere de costuri de circa 16 milioane de lei față de contractul precedent.

”Contractul de asigurare pentru cei peste 1.750 de angajaţi Tarom este în valoare de 452.000 de euro/an, pentru o perioadă de trei ani. Compania naţională Tarom anunţă o economie considerabilă faţă de condiţiile communicate de către fostul furnizor de servicii de asigurare, în valoare de 16 milioane lei (3,44 milioane euro). Această economie a fost posibilă prin remodelarea pachetelor de acoperiri ale poliţei urmărind, în acelasi timp, obţinerea unor avantaje suplimentare pentru angajaţii companiei”, arată un comunicat al companiei remis HotNews.ro

Potrivit Tarom, asigurarea medicală în regim privat este o premieră pentru angajații companiei, iar aceștia vor beneficia pentru următorii 3 ani de servicii medicale complete, în regim privat, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, într-o rețea extinsă la nivel național și internațional. 

„Polița de asigurare acoperă inclusiv afecțiuni medicale pre-existente și cornice, spitalizare, ambulatoriu, intervenții chirurgicale, medicamente și nu în ultimul rând transport medical”, transmite compania.

“Asigurare medicală în regim privat, fără nici un fel de cost pentru angajaţii noştri şi – foarte important – cu costuri mult reduse pentru companie. Mizăm pe un parteneriat corect şi solid Tarom-Asirom”, a subliniat Werner Wolff, director general Tarom.

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat săptămâna trecută, într-un interviu pentru News.ro, că Tarom ar putea intra din acest an pe profit, după aproape 11 ani de pierderi.

”Conform declaraţiilor pe care le face managerul Tarom (Werner-Wilhelm Wolff, n.r.), va fi un an cu profit, chiar dacă acesta va fi simbolic. Avem deja indicatorii pe primele trei luni şi, deşi au fost luni dificile, acestea arată o îmbunătăţire a veniturilor. Dincolo de creşterea numărului de pasageri transportaţi, s-a înregistrat şi o creştere a veniturilor de natură să fim încrezători cu privire la ţinta de a încheia anul financiar cu profit. Eu sper ca anul 2018 să fie anul în care declinul Tarom va fi stopat”, a afirmat oficialul, pentru News.ro.

Tarom estimează pentru acest an un profit brut de 27.470 lei, la venituri totale de 1,5 miliarde lei.

În plus, pentru anul 2018, Tarom a prevăzut o sumă de 440,25 milioane lei pentru investiţii, potrivit bugetului aprobat la finalul lunii martie de Guvern.

”Din această sumă, peste 10% sunt fonduri destinate investiţiilor pe sectorul IT. Creşterea totală la capitolul investiţii este de 64,4%, faţă de bugetul companiei pentru anul 2017”, arată datele societăţii.

În 2016, Tarom a raportat pierderi de 46,97 milioane lei (11,1 milioane euro), iar societatea nu a mai înregistrat profit din 2007.

Principalii competitori ai companiei sunt Wizz Air, Blue Air şi Ryanair.











740 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    mai bine la privat (Luni, 4 iunie 2018, 23:23)

    Timbuku [utilizator]

    O companie de stat cumpară asigurări medicale private...adică statul nu are încredere în serviciile medicale publice. Ce surpriză!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version