​Piloții germani se alătură unei greve fără precedent la Ryanair / Aproape 150 de zboruri anulate vineri în Irlanda, Suedia și Belgia

de R.M.     HotNews.ro
Miercuri, 8 august 2018, 14:34 Economie | Companii


Aeronava Ryanair
Foto: Ryanair
Piloții germani ai companiei low cost Ryanair au anunțat că se alătură grevei prevăzute vineri în mai multe țări europene, un conflict social fără precedent pentru gigantul irlandez, în plină perioadă a concediilor de vară, scrie AFP.

Mișcarea socială, care privește circa 400 de piloți din zece aeroporturi germane, va începe vineri la ora 01,01 GMT (03,01 ora locală) și se va termina sâmbătă 11 august la 00,59 GMT (02,59 ora locală).

Aceștia se alătură astfel unei greve a piloților din Irlanda, Suedia și Belgia, prevăzută în aceeași zi.

"Nu vedem, la Ryanair, dorința de a se angaja în negocieri salariale", a declarat Martin Locher, președintele sindicatului Vereinigung Cockpit, care cere condiții contractuale mai bune și majorarea salariilor.

Înainte de anunțul piloților germani, 146 de zboruri dintre cele 2.400 prevăzute în Europa vineri fuseseră deja anulate din cauza grevelor din Irlanda, Suedia și Belgia.

Și piloții din Olanda s-ar putea alătura grevei.

Compania se confruntă cu o mișcărilor greviste, după ce s-a confruntat la sfârșitul lui iulie cu o grevă fără precedent în Spania, Italia, Portugalia și Belgia.

Ryanair a fost constrânsă atunci să anuleze aproape 600 de zboruri, care au afectat circa 100.000 de pasageri.

Mișcarea de vineri este însă prima grevă a piloților companiei în mai multe țări în același timp. Săptămâna trecută și în iulie, Ryanair a avut de înfruntat o grevă a piloților irlandezi.

Problemele au izbucnit la lumina zilei în urma unei probleme de planning a piloților în septembrie 2017, antrenând un grav conflict social și anularea în total a 20.000 de zboruri în lunile care au urmat.

În Irlanda, conflictul s-a acutizat după ce Ryanair a anunțat săptămâna trecută că își va transfera avioanele din Dublin în Polonia, ceea ce ar putea costa locurile a circa 300 de persoane, dintre care 100 de piloți.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1644 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    Oare (Miercuri, 8 august 2018, 14:43)

    mitg [utilizator]

    Cand s-au dus sa lucreze pentru o companie ce vinde zboruri cu cativa € si are permanent o mentalitate de “cost reduction”, s-au gandit ca e loc de mariri si prime?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by