14.841 de pacienți unici au vizitat clinicile DENT ESTET în S1 2018, dintre care 29% sunt pacienți noi. Grupul de clinici DENT ESTET raportează o creștere de 15% a cifrei de afaceri în primul semestru al anului 2018, față de aceeași perioadă a anului trecut, și ajunge la 4,8 milioane de euro (peste 22 milioane lei).

Dent EstetFoto: Dent Estet

Anul acesta, DENT ESTET aduce stomatologia de excelență la Sibiu: deschide o clinică pentru adulți și una pentru copii

„Rezultatele înregistrate de DENT ESTET în prima jumătate a anului 2018 îi confirmă poziția de lider absolut pe piața serviciilor de medicină dentară din România. Urmărim strategia de extindere regională, iar până la finalul anului vor fi inaugurate două clinici în Sibiu, una pentru adulți, iar cealaltă pentru copii, care oferă acces la servicii stomatologice de excelență și la tehnologii digitale revoluționare”, spune Mihai Marcu, Președintele Consiliului de Administrație al MedLife.

Primul semestru al anului 2018 a marcat o perioadă de dezvoltare solidă pentru grupul DENT ESTET, ceea ce se reflectă și în creșterea numărului de pacienți noi care au vizitat clinicile, ajungând în prima jumătate a anului la 4.237. Totodată, în primele șase luni ale lui 2018, 14.841 de pacienți unici au trecut pragul clinicilor DENT ESTET și au fost efectuate peste 48.000 de vizite și intervenții în cabinet.

Încă de la înființare, DENT ESTET și-a luat angajamentul de a aduce pe piața locală servicii stomatologice premium, aliniate la standarde internaționale. În primele șase luni ale anului grupul a consolidat investițiile în retehnologizare, în achiziții de aparatură, echipamente și tehnici de tratament, astfel încât pacienții să beneficieze de servicii de înaltă calitate.

„DENT ESTET rămâne un business inovator, în continuă creștere, iar rezultatele din primul semestru confirmă faptul că ne-am dezvoltat sănătos și firesc. O creștere sănătoasă este mai valoroasă decât una explozivă și cifrele pe care le raportăm cu regularitate confirmă că modelul nostru de business bazat pe analiză și pregătire profundă este unul de succes. Nevoile pacienților sunt în continuare epicentrul activității noastre, de aceea vom investi mai departe în educație, inovație și dezvoltarea echipei de specialiști. Am ajuns deja la un număr de 90 de medici, majoritatea certificați internațional în toate ramurile medicinei dentare. Avem încredere în serviciile stomatologice prestate în mod profesionist și în modelul de business pe care îl promovăm: excelență în servicii de calitate, management eficient, siguranța echipei și pacienți fidelizați”, spune dr. Oana Taban, Fondator & Director General al grupului DENT ESTET.

Într-o piață fragmentată, dar cu un potențial încă mare de dezvoltare, DENT ESTET înregistrează un avans continuu și accelerat față de competitori și față de evoluția pieței. Leadershipul DENT ESTET, prin care medicina dentară este făcută fără compromisuri și care pune pe primul plan calitatea serviciilor prestate către pacienți, este prezent în fiecare unitate nouă. DENT ESTET a demarat deja investițiile într-o nouă extindere la nivel național, în afara Bucureștiului. Astfel, până la finalul anului 2018, DENT ESTET se va extinde cu două clinici la Sibiu, una dedicată serviciilor pentru adulți, iar cea de-a doua dedicată copiilor. Cele două unități noi vor oferi pacienților expertiză multidisciplinară, tratamente digitale și acces la cele mai performante tehnologii. În prezent, compania deține 7 clinici în București și una în Timișoara.

În 2017, DENT ESTET a inaugurat la București cea mai mare clinică din grup, cu cel mai înalt grad de digitalizare din țară. Este prima unitate stomatologică apărută în urma parteneriatului cu MedLife și o clinică ce a devenit imediat după inaugurare un fanion al excelenței în stomatologie, primind la începutul acestui an certificarea ca Centru de Excelență Straumann. Recunoașterea meritelor DENT ESTET provenită de la producatorul de implanturi numărul 1 mondial, originar din Elveția, reprezintă o premieră pentru stomatologia din România.

Din Grupul DENT ESTET fac parte DENT ESTET Clinic SA, Green Dental Clinic SRL, Dentist 4 Kids și Aspen Laborator.

***

Despre DENT ESTET

Grupul DENT ESTET este încă de la înființare, din anul 1999, lider de piață în domeniul serviciilor de medicină dentară din România. În cei 19 ani, echipa s-a extins la un număr de 250 de specialiști, dintre care 90 sunt medici. Aceștia au tratat de-a lungul timpului 75.000 de pacienți. DENT ESTET deține 8 clinici stomatologice multidisciplinare în București și Timișoara, destinate tuturor categoriilor de vârstă, 3 divizii de excelență unice în România (Implant Division, Esthetic Division și Advanced Orthodontic Division), un laborator de tehnică dentară digitală și 2 studiouri foto digitale specializate. Toate acestea reunesc un număr de 45 de cabinete pe o suprafață totală de 2.500 de metri pătrați, la care se adaugă 2 săli de chirurgie complet utilate și 2 centre de diagnostic și radiologie digitală cu expunere minimă la radiații.

Recunoscut pentru contribuția la dezvoltarea domeniului stomatologic privat din țara noastră, grupul de clinici DENT ESTET a inaugurat anul trecut prima clinică dentară complet digitalizată din România și cel mai mare centru Planmeca Digital Academy.

Printre inovațiile majore aduse pe piața din România se numără DENT ESTET 4 KIDS (2008) și DENT ESTET 4 TEENS (2012), primele clinici stomatologice din România și din Estul Europei dedicate exclusiv copiilor și adolescenților și, nu în ultimul rând, Asociația Dental Office Managers (ADOM), sub umbrela căreia se desfășoară cursurile primei școli de manageri dedicați clinicilor de medicină dentară.

Din anul 2016, DENT ESTET face parte din grupul MedLife, cel mai mare operator privat de servicii medicale din țara noastră.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: