WSJ:Compania Microsoft, investigată în SUA pentru acte de corupţie la contractele din Ungaria

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 24 august 2018, 0:57 Economie | Companii


Logo Microsoft

Compania Microsoft este investigată de autorităţile din Statele Unite pentru presupuse acte de corupţie comise la vânzarea unor produse software în Ungaria, afirmă surse citate de publicaţia The Wall Street Journal.

Investigaţia intervine după o serie de anchete similare care au vizat parteneri de afaceri ai Microsoft, în 2013, în alte cinci ţări. La începutul acestui deceniu, compania Microsoft a iniţiat extinderea pe pieţe emergente, dar şi în ţări mai mici, cu venituri medii, precum Ungaria. În unele cazuri, aceste acţiuni riscante au generat provocări de tip juridic cu impact asupra reputaţiei companiei.

Departamentul american al Justiţiei, precum şi Comisia pentru garanţii şi tranzacţii financiare (SEC) anchetează modul în care Microsoft a vândut produse software precum Word şi Excel spre firme intermediare din Ungaria, care apoi le-au livrat instituţiilor guvernamentale ungare, în perioada 2013-2014, declară surse din cadrul investigaţiei citate de WSJ.

Microsoft a vândut unele dintre aceste produse intermediarilor cu preţuri reduse, după care firmele respective le-au livrat la preţul aproape întreg instituţiilor guvernamentale ungare. Anchetatorii încearcă să afle dacă firmele intermediare au folosit diferenţele de preţ pentru a oferi mită oficialilor guvernamentali.

Compania Microsoft susţine că a lansat propria investigaţie internă, imediat după ce a conştientizat "potenţiale nereguli" în activităţile desfăşurate în Ungaria în 2014, conform unui comunicat transmis publicaţiei The Wall Street Journal de adjunctul şefului departamentului juridic, David Howard. Compania a dat asigurări că va coopera cu autorităţile americane.

"Menţinem angajamentul respectării standardelor etice în activităţile de afaceri şi nu vom face compromisuri în privinţa acestor standarde", a transmis David Howard. Compania Microsoft a precizat că a destituit patru angajaţi vizaţi de ancheta din Ungaria, inclusiv pe managerul activităţilor din această ţară, Istvan Papp. De asemenea, Microsoft a subliniat că anul trecut a încetat relaţiile de afaceri cu patru parteneri din Ungaria care au încălcat politicile companiei. În plus, au fost intensificate eforturile privind transparenţa reducerilor tarifare.

La rândul său, Istvan Papp, fostul manager din Ungaria, s-a declarat drept un "membru respectat" al "familiei" Microsoft, subliniind că a "primit doar reacţii pozitive din partea conducerii" centrale. Reprezentanţii Guvernului Ungariei nu au făcut niciun comentariu pe această temă.

Cotidanul The Wall Street Journal a relatat în 2013 că autorităţile din SUA au examinat relaţiile companiei Microsoft cu parteneri de afaceri din China, România, Italia, Rusia şi Pakistan, pe fondul acuzaţiilor că aceste firme intermediare ar fi mituit oficiali guvernamentali sau ar fi fost privilegiate la acordarea contractelor.

Dosarul Microsoft în România - Investigatie mamut cu fosti ministri anchetati

Noua ministri din guvernele Nastase si Boc au fost acuzati de coruptie, in dosarul cumpararii de licente Microsoft pentru scoli si al derularii Programului SEI - privind dotarea scolilor cu laboratoare informatizate. În februarie, însă, DNA a clasat acuzațiile în cazul foștilor miniştri Daniel Funeriu, Ecaterina Andronescu, Mihai Tănăsescu, Dan Nica, Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu şi Şerban Mihăilescu. În cazul lui Funeriu, procurorii au constatat că nu a comis nicio faptă penală, potrivit Mediafax. Vezi aici comunicatul integral al DNA din februarie 2018







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





997 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Zvonuri (Vineri, 24 august 2018, 1:21)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Exista zvonuri ca au fost si prin Romania acte de coruptie legate de Microsoft... ah, scuze, uitasem, au tot fost tergiversate pana s-au prescris... oops!

    Justitia romaneasca doamnelor si domnilor!
  • -5 (5 voturi)    
    Imposibil! (Vineri, 24 august 2018, 1:27)

    Nyk1 [utilizator]

    Se știe că Microsoft sunt o multinațională, deci nu pot să fure. Trebuie neapărat să fii român și PSDist ca să furi și să te ia DNAul.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by