Șova: Au fost demarate procedurile de selecție pentru un nou director la Compania de Aeroporturi

de N.O.     HotNews.ro
Marţi, 25 septembrie 2018, 18:44 Economie | Companii


Lucian Sova
Foto: Agerpres
Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a declarat, marți, că, în urmă cu o lună, au început procedurile de selecție pentru un nou director la Compania de Aeroporturi București, însă nu este o măsură imediată pe care o va lua împotriva actualului manager, relatează Mediafax.

„Am demarat procedurile de selecție, conform prevederilor Ordonanței 109, acolo standardele sunt ridicate, desigur. Cei care aplică vor fi evaluați de o companie specializată în acest domeniu și, întotdeauna, așteptările sunt mai mari decât ceea ce avem în ofertă. Nu este vorba despre o măsură imediată pe care să o iau împotriva managerului de la Aeroportul Otopeni”, a declarat Lucian Șova, după o ședință a Comisiei de transporturi a Camerei Deputaților.

Ministrul Transporturilor s-a referit la procedura de selecție a managerilor în funcții publice prin Ordonanța nr. 109 din 2011, care se referă la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
„Aceste proceduri sunt demarate de mai mult de o lună și nu doar la Aeroportul Otopeni. Aceste proceduri sunt demarate la mai multe companii importante: CFR Marfă, CFR Călători, începe și CNAIR. Mai sunt companii la care trebuie să ne îndeplinim aceste obligații privind selecția în conformitate cu prevederile legale a managerilor și a Consiliului de Administrație pentru patru ani”, a adăugat Lucian Șova.

Ministrul Transporturilor a precizat că în Ordonanța 109 există o prevedere care permite mandatul interimar prin care un conducător este nominalizat. În plus, în aceeași legislație, mai există o procedură de selecție după standarde adecvate, pentru selecția unui manager și a unui Consiliu de Administrație, cu contract și cu mandat pentru patru ani. Această din urmă procedură a fost demarată de MT nu numai la Otopeni, ci la mai multe companii unde managerii au mandate provizorii, potrivit ministrului de resort.

În plus, în cadrul ședinței Comisiei de transporturi a Camerei Deputaților, deputatul PSD Cătălin Rădulescu i-a cerut ministrului Transporturilor să-l demită pe directorul Companiei de Aeroporturi, din cauza întâlnirii ratate dintre premierul Viorica Dăncilă și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker. „Aș începe prin a vă întreba domnule ministu, că tot suntem colegi, dacă l-ați dat afară pe directorul Aeroportului. Sau, dacă nu l-ați dat afară, vă cer să-l dați, poate faceți și o evaluare și, într-o săptămână două, ne spuneți și nouă cum ați numit și cum ați evaluat și cum a ajuns în funcții și cel de la CFR și cel de la Aeroport”, a precizat Cătălin Rădulescu.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





847 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    recrutam un nou manager, dar nu-l inlocuim pe cel (Marţi, 25 septembrie 2018, 20:24)

    Cocut [utilizator]

    ....actual.
    Te doare mintea.

    Oricum, noul manager trebuie sa aiba multe abilitati ca:
    - sa fie PSD-ist
    - sa nu fie pucist
    - sa fie un PSD-ist care i-a tradat pe pucisti

    adica de cea mai joasa speta umana (inalta calificare PSD).

    Sa fie Cac..., pardon Badalau?!?
  • 0 (0 voturi)    
    Din Teleorman! (Marţi, 25 septembrie 2018, 20:45)

    Stef_and [utilizator]

    Trebuie neaparat sa fie din Teleorman, daca se poate ceva profesor suplinitor de lucru manual sau secretar de scoala.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by