Instagram ia noi măsuri pentru a combate hărțuirea online

de Cristina Filip     HotNews.ro
Miercuri, 10 octombrie 2018, 23:32 Economie | Companii


Instagram
Foto: Pixabay
Adam Mosseri, noul sef Instagram, a anunțat o serie de măsuri pentru “ pacificarea " relației dintre utilizatori. "Hărțuirea online este un fenomen complex și încă avem de lucru să- l limităm și să răspândim mai multă bunătate pe Instagram„ a declarat el, potrivit Le Monde

Pentru utilizatori, aceste măsuri nu vor fi vizibile direct. Meniurile și opțiunile de la Instagram nu se schimbă, dar tehnologia care filtrează automat mesajele agresive evoluează. Schimbarea principală constă în faptul că Instagram va folosi o tehnologie de recunoaștere a textului deja utilizată de Facebook pentru a detecta mesajele jignitoare din imagini sau din descrierile fotografiilor  

Mesajele agresive sub forma unei imagini vor fi filtrate ca și comentariile. Același tip de filtrare va fi, de asemenea, aplicat comentariilor când se face streaming video live. Aceste comentarii vor fi ascunse în mod implicit. 

În ultimele luni, mai multe vedete americane au făcut declarații publice denunțând hărțuirea de pe Instagram și și-au încurajat fanii să nu hărțuiască alți utilizatori.  

Aceste noi instrumente de moderare vor fi însoțite de un nou filtru de imagini numit "bunătate" . Filtrul include și o serie de "mesaje frumoase" predefinite pe care utilizatorii le pot adăuga la fotografia lor.










453 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version