Începând cu data de 1 octombrie 2018, producătorul de medicamente generice Zentiva a devenit o companie independentă, ca urmare a finalizării procesului de separare față de Sanofi, fostul său acționar majoritar. Cu sediul la Praga și având susținerea Advent International, unul din cei mai mari și mai experimentați investitori de capital privat din lume, Zentiva intră într-o nouă etapă de independență și transformare, potrivit Directorului General Zentiva România, Simona Cocoș.

ZentivaFoto: Zentiva

Ce schimbări la nivel de business va aduce această separare?

Odată cu intrarea fondului Advent International în acționariatul companiei, urmează o perioadă de creștere accelerată pentru noi. Zentiva se va dezvolta într-un ritm accelerat, fără precedent în istoria sa. Acest lucru este posibil grație resurselor Advent, unul dintre cele mai mari fonduri de private equity din lume, cu o vastă experiență în piața farma. Vom avea acces la istoricul de decizii de business Advent, la strategii, practici și modele de dezvoltare probate în România, dar și pe piețe similare din Europa. Este greu să egalezi o astfel de experiență.

Vom valorifica în continuare fabrica de la București și ne vom extinde portofoliul actual de produse, vom aborda și arii terapeutice noi într-un orizont apropiat și vom fi activi și pe piața de OTC. Prezența noastră în România și în Europa va crește și ne va transforma într-un partener și mai important al sistemului de sănătate. Ca producător de medicamente generice, avem o contribuție majoră la creșterea accesului la sănătate, pentru că asigurăm pacienților și sistemului de sănătate din România soluții terapeutice moderne și sigure, la prețuri accesibile.

Zentiva are aproximativ 2.500 de angajați în Europa. Câți sunt angajați la fabrica de medicamente din București?

România este o piață cheie pentru Zentiva, avem o capacitate de producție aici, a doua fiind la Praga. La București, fabrica funcționează fără oprire de 56 de ani, de la înființare, ceea ce nu este puțin lucru. După 2000, fabrica a fost practic reconstruită de la zero și regândită după practicile de producție moderne, grație investitorilor săi privați, care au știut să o crească. În prezent, avem 750 de angajați în facilitatea de producție și în activitățile de distribuție din România.

Ne vom dezvolta atât prin creșterea volumelor fabricate, cât și printr-o nouă abordare a pieței, în special a OTC-urilor. Dorim să avem perspective proaspete, cât mai diverse, astfel că, pe lângă profesioniștii din farma, vom recruta și candidați din alte industrii relevante pentru noi sau care au unități de producție.

Dincolo de toate acestea, dorim să susținem în continuare cultura Zentiva, care încurajează inițiativa și spiritul antreprenorial, astfel încât fiecare membru al echipei să își poată atinge potențialul maxim și să se simtă valorizat și împlinit.

Cu peste 500 de produse în 900 de forme farmaceutice, Zentiva oferă unul dintre cele mai diversificate portofolii de produse generice pentru piețele internaționale. Cum arată piața medicamentelor generice din România comparativ cu alte țări în care sunteți prezenți?

Costurile cu sănătatea sunt în creștere în România. Îmbătrânirea populației s-a accentuat, speranța de viață s-a majorat, de la 71,2 de ani în 2000 la 75 de ani în 2015. La nivelul UE se constată o prevalenţă din ce în ce mai mare a bolilor cronice, care consumă între 70% și 80% din toate costurile de asistență medicală. Iar peste toate acestea, realitatea ne arată o capacitate scazută a guvernelor de a finanța cererea mai mare pentru servicii de sănătate, în special pentru tratamente scumpe, inovatoare.

În România, cheltuielile pentru sănătate pe cap de locuitor sunt de 814 euro (la nivelul anului 2015), cele mai scăzute și la mai puțin de o treime din media UE. Este responsabilitatea noastră, ca producător român de medicamente, să creștem gradul de conștientizare în ceea ce privește rolul genericelor în societate: acela de a oferi acces la sănătate pentru un număr cât mai mare de pacienți, prin tratamente accesibile, care generează economii bugetare, economii ce pot fi alocate terapiilor inovatoare, scumpe, unde nu există soluții de tipul genericelor.

Consumul de medicamente generice a scăzut constant în România în ultimii cinci ani, ca procent din volumul total al medicamentelor cu prescripție. Dacă în 2013 cota de piață era de 63%, acum este de 59%. Ca țară, ne situăm sub nivelul de consum al unor state precum Germania, Olanda, Danemarca, Cehia, Polonia sau Slovacia. În România crește foarte mult penetrarea produselor originale, ceea ce nu cred că este o strategie sănătoasă, cel puțin nu acolo unde există alternativa genericelor.

Există o credință potrivit căreia produsele mai ieftine sunt automat inferioare calitativ. Există o neîncredere a românilor vizavi de medicamentele generice mai ieftine sau acest lucru nu este valabil în cazul medicamentelor?

Cererea de generice la nivelul întregii piețe nu indică o percepție de inferioritate a acestora. Genericele au astăzi o cotă de piață mai mică, dar acest lucru se datorează faptului că molecule noi, deci tratamente inovatoare, mai scumpe, au crescut în valoare mai rapid. Mai degrabă percepția este inversă pentru unii pacienți – ei nu înțeleg de ce există diferențe de preț considerabile între produse având aceleași substanțe active, dar vândute sub branduri diferite.

Medicamentele generice sunt la fel de bune precum cele originale?

Din punct de vedere medical, genericele conțin aceeași substanță activă și în aceeași cantitate ca medicamentul inovator. Medicamentul generic este bioechivalent cu produsul inovator, adică ambele au aceeași viteză și grad de disponibilitate biologică a substanței active în organism, atunci când medicamentul este administrat în aceeași doză cu produsul original.

Fiecare medicament generic, înainte de a fi pus pe piață, trece printr-un amplu și riguros proces de testare, pentru a-și dovedi bioechivalența cu produsul original. Genericele sunt sigure și eficiente.