OSF Globalcontinuă expansiunea prin parteneriate strategice și deschiderea de noi birouri. Obținerea titlului de Salesforce Gold Partner demonstrează un nivel ridicat de implicare al angajaților dar și al companiei în dezvoltarea lor profesională.

OSF GlobalFoto: OSF Global Services

50% din operațiunile OSF Global se desfășoară în România

OSF Global se află într-un ritm accelerat de creștere, fapt ce oferă tuturor membrilor echipei oportunitatea de a crește profesional și de a se dezvolta odată cu compania.

În prezent, OSF Global dispune de birouri și puncte de lucru în 31 de locații din toată lumea. Compania își propune ca celor peste 900 de persoane din organizație, să li se mai alăture încă 100 până la finalul anului. Pozițiile pentru care organizația este deschisă vizează atât posturi de front-end, cât și back-end developers.

Mai bine de 450 de persoane lucrează în România unde se desfășoară 50% din operațiunile companiei.

„Suntem bucuroși să vedem că din ce în ce mai mulți specialiști se alătură OSF Global Service. Numai în ultimele patru luni am deschis cinci noi birouri în puncte cheie din țară și din lume, două în România, la Pitești și Craiova, două în Ucraina, la Cernăuți și Odessa, iar unul în Montreal, Canada. Credem că pachetul de beneficii, mediul de lucru precum și cultura organizațională axată pe comunicarea orizontală, sunt ingredientele de bază care asigură succesul organizației noastre.”, a declarat Alin Dorobanțu, COO în cadrul OSF Global.

Expansiunea companiei se datorează culturii organizaționale care promovează performanța și dezvoltarea profesională individuală. Angajații pot opta să lucreaze remote și în echipe multidisciplinare și internaționale. Rezultatele deosebite ale echipei se văd și într-unul din ultimele titulaturi obținute de OSF Global - Salesforce Gold Partner. Distincția este o recunoaștere a echipei OSF Global care a obținut noi certificări Salesforce și s-a remarcat prin implementarea de soluții inovative.

Noi parteneriate, noi oportunități

În acest an, extinderea OSF este vizibilă la nivel global prin achiziționarea iFactory Solutions, o companie de software din America de Sud, specializată în oferirea de servicii software, aplicații mobile, suport și implementare. Prin intermediul programului OSF Global Commerce Alliance, numeroase partieneriate strategice de extindere internațională sunt în derulare în America de Nord dar și în spațiul european, unde compania ccontinuă să ofere produse și soluții tehnologice inovative pentru sectoarele B2B și B2C.

Brandurile premium recunosc evoluția serviciilor OSF

Încă din 2010, OSF Global a devenit partener Salesforce. Prin oferirea de servicii Salesforce Commerce, Marketing, Service, Sales și Community Clouds la nivel global, OSF a susținut trasformarea digitală a companiilor și a ajutat brandurile din toată lumea să aibă o viziune integratoare asupra comportamentului consumatorilor. Această evoluție a fost recunoscută recent în cadrul Dreamforce 2018, unde OSF a primit premiul Lightning Bolt Trailblazer la categoria Retail.

Cu peste 120 de proiecte în desfășurare, OSF Global livrează soluții digitale inovative potrivite unei game largi de canale, dispozitive și zone geografice. Branduri globale de renume, precum L’Oreal, Samsonite, GEOX, Ubisoft și Tui Travel Center, au încredere în nivelul înalt de profesionalism și cunoștințe dovedit de OSF de-a lungul timpului.

Pentru mai multe detalii asupra activității și expansiunii OSF Global, puteți consulta site-ul companiei.