Sustainalytics, unul dintre cei mai mari angajatori din România în domeniul economiei sustenabile își continuă expansiunea la nivel național și global, angajând specialiști în București și Timișoara. După opt ani de prezență pe piața locală, în echipa Sustainalytics lucrează peste 200 de persoane, în departamente de analiză, consultanță, soluții financiare sustenabile, dezvoltare software, economie, juridic, administrare și resurse umane.

Sediul Sustainalytics Foto: Smile Media

Ce face Sustainalytics?

Compania derulează activități de cercetare și analiză care permit investitorilor, băncilor și altor institutii din mediul financiar global, să ia decizii informate, atunci când derulează o investiție. Mai exact, echipa are o contribuție importantă în colectarea și analiza de date cu privire la performanța de mediu, socială și de management a companiilor, care sunt utilizate apoi de investitori, alături de alți indicatori și factori, pentru a lua decizii privitoare la alocările de capital. Prin aceasta activitate Sustainalytics incurajeaza investitiile responsabile, contribuind astfel la o economie globala mai echitabila si sustenabila.

"Oamenii care se alătură echipei noastre sunt motivați de impactul activității lor în economia globală. Fiind partenerul unor importante companii și fonduri de investiții, fiecare coleg este conștient de contribuția sa la misiunea comună: aceea de a crea o economie globală mai echitabilă și sustenabilă. Alături de impactul global, Sustainalytics este atrăgătoare pentru candidați datorită inovației și deschiderii către colaborare. Având în vedere toate acestea, ingredientul pentru succesul la nivel global este resursa umană. Avem specialiști talentați și pasionați, o echipă diversă, care beneficiază de training-uri și deschidere către specialiștii de nivel internațional." spune Marius Cimpoeșu, Vice-presedinte executiv în cadrul Sustainalytics.

Proiecte pentru comunitate: Global Volunteer Day

Fiecare angajat este încurajat să se implice anual în activități menite să susțină comunitățile locale. Unul dintre exemple este "Global Volunteer Day", un proiect care îi motivează pe angajați să contribuie la diverse inițiative sociale sau de mediu. În 2018, la Timișoara, echipa Sustainalytics a părăsit timp de o zi birourile pentru o activitate de ecologizare a lacului Secu de lângă Reșița și a împrejurimilor. Rezultatul s-a tradus în peste 6 kilometri de suprafață curățată și colectarea a aproape 80 de saci de deșeuri. De cealaltă parte, echipa din București a reușit, pentru al doilea an consecutiv, să curețe o parte din Grădina Botanică București. Astfel, "Zona Carpatică" a fost înfrumusețată și a devenit mult mai atractivă pentru toți vizitatorii. În timpul anului, fiecare angajat Sustainalytics beneficiază de două zile și jumătate pe care le poate utiliza ca zile de voluntariat într-un proiect la alegere.

Ce joburi sunt disponibile

Echipa este în continuă creștere, atât în țara noastră, cât și la nivel global. Se caută specialiști care să ocupe poziții de software development si testare, management de produse si proiecte, analiza de sustenabilitate si guvernanta corporativa, analiza de date.

"Activitatea Sustainalytics în România nu se limitează doar la relația cu clienții noștri. Suntem un partener activ pentru diverse instituții, iar angajații noștri se implică activ, dacă își doresc, în diverse proiecte comune. De asemenea, suntem participanți și susținători la diverse conferințe și evenimente din domeniul sustenabilitatii", a afirmat Darren Willman, Manager Corporate Governance Sustainalytics România.

Sustainalytics s-a înființat în 1992, prin fuziunea companiei Jantzi Research (fondată de actualul CEO, Michael Jantzi) și firma cu sediul în Amsterdam, care a și dat numele brandului de astăzi. De-a lungul timpului, Sustainalytics a reușit să participe la o schimbare a viziunii față de conceptul de sustenabilitate în procesul de investiție. După ani de eforturi, sustenabilitatea de mediu, socială și a managementului sunt luate în considerare în orice proces financiar și investițional din lume. În acest moment, compania are peste 400 de angajați la nivel global, numărul lor fiind în creștere.

Poți vedea care sunt pozițiile disponibile în cadrul birourilor Sustainalytics din București și Timișoara accesând această pagină de cariere.