Consiliul Concurenței a aprobat preluarea unor active ale Oltchim de către Chimcomplex SA

de CP     HotNews.ro
Luni, 19 noiembrie 2018, 14:43 Economie | Companii


Oltchim
Foto: AGERPRES
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacţia prin care Chimcomplex SA preia unele active de la Oltchim SA, anunță autoritatea de concurență printr-un comunicat de presă. Chimcomplex SA face parte din grupul industrial român Serviciile Comerciale Române, controlat de Ştefan Vuza, şi activează exclusiv în domeniul fabricării de produse chimice.

Combinatul Oltchim SA, important producător din industria chimică românească, a intrat în procedura de insolvenţă în ianuarie 2013, fiind administrat de un consorţiu de administratori judiciari.

Activele achiziționate de Chimcomplex SA reprezintă terenuri şi clădiri (atât finalizate, cât și investiţii în curs de execuţie), drepturi de proprietate intelectuală, precum şi alte bunuri mobile reprezentând, în principal, utilaje, echipamente, tehnologii şi alte bunuri similar utilizate, în prezent, de Oltchim în procesele de producție.

Aceste active pot fi folosite la fabricarea diferitor produse chimice, precum și la activități conexe acestora (producția, furnizarea și distribuția de utilități și materii prime, transport prin vagoane de cale ferată etc.).

Consiliul Concurenţei a anunţat, în august, că analizează tranzacţia prin care Chimcomplex SA preia o parte din activele Oltchim SA.

Chimcomplex face parte din grupul industrial român SCR, controlat de Ştefan Vuza, şi activează exclusiv în domeniul fabricării de produse chimice.

Combinatul Oltchim, important producător din industria chimică, a intrat în procedura de insolvenţă în ianuarie 2013, fiind administrată de un consorţiu de administratori judiciari. Procedura de privatizare a fost finalizată anul trecut, iar principalele active au fost adjudecate de Chimcomplex, pentru suma de 127 de milioane de euro.

Activele achiziţionate de Chimcomplex reprezintă terenuri şi clădiri (atât finalizate, cât şi investiţii în curs de execuţie), drepturi de proprietate intelectuală, precum şi alte bunuri mobile reprezentând, în principal, utilaje, echipamente, tehnologii şi alte bunuri similare.

Activele pot fi folosite la fabricarea a diferite produse chimice, precum şi la activităţi conexe acestora (producţia, furnizarea şi distribuţia de utilităţi şi materii prime, transport prin vagoane de cale ferată).

În iulie, Comisia Europeană şi-a dat acordul preliminar pentru preluarea Oltchim de către Chimcomplex.

Decizia de autorizare a concentrării economice va fi publicată pe site-ul Consiliului Concurenţei după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





998 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by