Clinica Sfânta Maria este situată pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 1, și funcționează momentan de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 16:00. Pentru informații și programări, pacienții pot accesa numărul de call center 021/9838.
Deschiderea de la Bacău este cel de al treilea proiect dezvoltat organic sub brandul Sfânta Maria, după alte două laboratoare dezvoltate în Brașov și Târgu Jiu.
“Sfânta Maria, cel de al doilea brand de servicii medicale parte a grupului MedLife, vine în întâmpinarea nevoilor românilor cu venituri mici și medii. Am pus bazele acestui brand odată cu integrarea unora dintre companiile achiziționate care fac parte din grupul mamă, precum rețeaua de laboratoare Diamed și Ultratest, clinicile și laboratoarele Anima, Ghencea Medical Center precum și clinica Polisano din București. Odată ce am conturat această bază, am început să extindem acest brand și prin proiecte dezvoltate organic – puncte de recoltare, laboratoare și mai nou, clinici”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife.
În acest moment, Sfânta Maria are extindere națională, având în componență peste 60 de unități proprii care au rezultat ca urmare a proiectelor de achiziție și a dezvoltărilor organice după cum urmează: 10 clinici (București, Bacău, Măgurele), 10 laboratoare (București, Brașov, Brăila, Focșani, Tecuci, Târgu Jiu, Craiova, Măgurele) și peste 40 de puncte de recoltare. Totodată, Sfânta Maria este printre operatorii cu cea mai mare rețea proprie de medicină de familie.
“În mai puțin de doi ani, Sfânta Maria a devenit un jucător important pe piața de servicii medicale din România, cu o rețea extinsă de medici de familie și medici specialiști în contract cu CNAS, punând la dispoziția pacienților servicii medicale de calitate și o paletă foarte largă de analize. În perspectivă dorim să dezvoltăm și mai mult acest brand având ca strategie acoperirea orașelor sub 100.000 de locuitori astfel încât, indiferent de venituri, românii să aibă acces la servicii medicale de calitate”, a spus Mihai Marcu.