Doamna Meng ar fi negat în fața bancherilor americani orice legătură directă între compania Huawei și SKYCOM, atunci când, de fapt, „SKYCOM este Huawei“, după cum a declarat avocatul guvernului, care a obiectat la eliberarea sa.
Directoarea, pentru care Statele Unite a transmis o cerere de extrădare, este acuzată de "conspirație pentru a înșela mai multe instituții financiare", o acuzație pasibilă de peste 30 de ani de închisoare, a spus el.
Curtea Supremă din Vancouver, unde a avut loc audierea în fața unei săli pline, a impus inițial interzicerea publicării informațiilor revelate în timpul ședinței. Această interdicție a fost ridicată la începutul audierii.
Arestarea, la 1 decembrie, a doamnei Meng, în vârstă de 46 de ani, la câteva zile după anunțarea unui armistițiu în timpul războiului comercial de la Beijing și Washington, a înfuriat autoritățile chineze, care i-au cerut imediat eliberarea.