Ministerul Finanțelor a semnat luni încă cinci acorduri de finanțare în baza schemei de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor majore, stabilită prin HG 807/2014. Printre beneficiari este Automobile Dacia, care primește 115,8 milioane de lei. În total, în acest an, au fost semnate 14 acorduri de finanțare, bugetul total alocat schemei de ajutor de stat fiind de 1,6 miliarde lei.

In uzina DaciaFoto: Hotnews

Beneficiarii celor cinci noi acorduri de finanţare sunt:

Automobile DACIA S.A. - Proiectul de investiţii vizează extinderea capacităţii de producţie vehicule a Automobile Dacia SA, în vederea creşterii producţiei, pentru a răspunde cererii în creştere a pieţei de autovehicule, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 115,8 milioane de lei

SWOBODA Sibiu SRL - Proiectul de investiţii vizează extinderea capacităţii de producţie pentru senzori în industria auto, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 17 milioane de lei

SOGEFI SUSPENSIONS EASTERN EUROPE S.R.L. - Proiectul de investiţii vizează înfiinţarea unei fabrici pentru producerea de componente pentru sistemul de suspensii auto, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 104 milioane de lei

OMNIA EUROPE S.A. - Proiectul vizează investiţia de tip greenfield pentru producţia de amidon, maltodextrină, gluten, gluten furajer şi germeni de porumb, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 80,5 milioane de lei

MARTUR AUTOMOTIVE SEATING AND INTERIORS S.R.L. - Proiectul vizează extinderea capacităţii unităţii, în vederea fabricării de componente scaune auto şi scaune auto asamblate, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 41,3 milioane de lei.

Ministerul Finanțelor a suplimentat cu peste 1 miliard de lei bugetul schemei de ajutor de stat, în cadrul celei de a doua rectificări bugetare din acest an. Astfel, bugetul total în 2018 alocat schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. 807/2014 a depăşit 1,6 miliarde de lei.

Ministerul Finanţelor Publice administrează schema de ajutor de stat, instituită prin H.G. nr. 807/2014, care are ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea investiţiilor cu impact semnificativ în economie prin finanţarea activelor corporale şi necorporale aferente proiectelor de investiţii.