Statul român deține o participație de control de 54,8 % în cadrul societății. În ianuarie 2013, Oltchim a intrat în insolvență.
"Comisia Europeană a constatat că, de la privatizarea eșuată a societății petrochimice Oltchim din România, în septembrie 2012, aceasta a beneficiat de ajutoare incompatibile în valoare aproximativă de 335 de milioane euro. România trebuie să recupereze în prezent aceste ajutoare de la Oltchim. În același timp, Comisia a concluzionat că, deoarece au achiziționat activele în condițiile pieței, societățile care le-au cumpărat nu au beneficiat de ajutoarele acordate anterior societății Oltchim. Aceasta înseamnă că răspunderea pentru rambursarea ajutoarelor îi revine Oltchim", se arată într-un comunicat al Comisiei.
„De-a lungul anilor, Oltchim a beneficiat de anularea unor datorii publice semnificative ca valoare. În urma investigației am constatat că măsurile respective au conferit societății un avantaj economic neloial, încălcând normele UE privind ajutoarele de stat, avantaj pe care România trebuie să îl recupereze în prezent. În același timp, vânzarea majorității activelor Oltchim în condițiile pieței poate asigura un viitor durabil pentru activitățile economice ale societății, fără a fi nevoie de sprijin public suplimentar”, a declarat Margrethe Vestager, comisarul responsabil cu politica în domeniul concurenței.
În aprilie 2016, Comisia a inițiat o investigație aprofundată pentru a stabili dacă anumite măsuri luate de România în sprijinul societății Oltchim respectau normele UE privind ajutoarele de stat, în special:
- neexecutarea silită a datoriilor și acumularea în continuare de sume datorate de Oltchim Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) din România după privatizarea eșuată a societății Oltchim din septembrie 2012;
- anularea de datorii în valoare de peste 300 de milioane euro de către AAAS și de către diferite întreprinderi de stat și
- continuarea furnizărilor, de către statul român și de către întreprinderi de stat (CET Govora și Salrom), către Oltchim fără plată, în ciuda deteriorării situației financiare a societății
În cazul de față, Comisiei nu i-a fost notificat niciun astfel de plan de restructurare. În plus, Comisia a constatat că nu a existat nicio contribuție vizibilă din partea investitorilor la costurile de restructurare ale societății. Prin urmare, Comisia a concluzionat că finanțarea publică acordată de România societății Oltchim, de aproximativ 335 de milioane euro plus dobânzi, este incompatibilă cu normele UE privind ajutoarele de stat și trebuie să fie recuperată de România.
- Vânzarea activelor Oltchim
După inițierea procedurii oficiale de către Comisie, autoritățile române au modificat însă condițiile de vânzare a activelor Oltchim. În special, investitorilor interesați li s-a permis să liciteze pentru unul sau mai multe dintre cele nouă pachete de active, sporindu-se astfel probabilitatea vânzării și a veniturilor astfel obținute. Pe parcursul procedurii, diverși investitori de pe piață și-au manifestat interesul și au achiziționat majoritatea activelor Oltchim.
Având în vedere condițiile modificate ale procesului de vânzare a activelor societății Oltchim și rezultatul acestuia, Comisia a concluzionat că societățile care au cumpărat activele respective nu au beneficiat de ajutoarele anterioare acordate societății Oltchim și, prin urmare, nu sunt ținute să le ramburseze.
Oltchim a trecut printr-o perioadă îndelungată de dificultăți economice în care a beneficiat de ajutoare de stat. Numeroasele tentative de privatizare, începând cu 2001, au eșuat. Anterior, în martie 2012, Comisia constatase că o conversie în acțiuni a creanțelor Oltchim deținute de AAAS nu constituia ajutor în vederea privatizării imediate a Oltchim (cazul SA.29041). Cu toate acestea, România nu a realizat conversia creanțelor în acțiuni, iar privatizarea a eșuat din nou în septembrie 2012.
În conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, intervențiile statului în întreprinderi pot fi considerate a nu reprezenta ajutor de stat atunci când sunt efectuate în condiții pe care le-ar fi acceptat un operator privat care operează în condiții de piață (principiul operatorului economic privat în economia de piață). Dacă acest principiu nu este respectat, intervențiile publice constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, întrucât le conferă beneficiarilor un avantaj economic de care concurenții acestora nu dispun.
oltchim a fost o imensa gaura neagra pt economia nationala.