​LG a prezentat la târgul de tehnologie CES Las Vegas un ”expresor” de bere prin care se poate face bere artizanală în casă cu ajutorul unor capsule cu malț, drojdie, hamei și arome. Berea este gata după două săptămâni de fermentație și cu un set de capsule se pot obține 5 litri. Nu a fost anunțat prețul.

LG HomeBrewFoto: LG Electronics

LG speră să profite de popularitatea berilor artizanale, dar va conta foarte mult cât va costa aparatul, fiindcă altfel fanii acestor beri vor alege fie să încerce un nou sortiment din supermarket, fie să meargă într-un bar specializat pe berile ”craft”.

Aparatul funcționează cu un set de capsule: una mai mare, în formă tubulară, ce conține malț și trei capsule mai mici cu drojdie, hamei și arome. Berea fermentează două săptămâni în aparat, unde este ținută sub control temperatura și presiunea.

Utilizatorii pot alege între cinci tipuri de bere, denumirile comerciale fiind American IPA, American Pale Ale, English Stout, Belgian-style Witbier și Czech Pilsner.

Surse: TechCrunch. CNET