​SKIN, unic importator Nikon în România, are plăcerea să anunțe că marca de aparate și obiective foto pe care o reprezintă este pentru al zecelea an consecutiv lider valoric de piață. Mai mult, Nikon a încheiat 2018 și ca numărul 1 pe unități vândute, alături de numărul 1 ca lider valoric, conform studiului GfK.

Aparat foto NikonFoto: Nikon

"Pe o piață atât de competitivă cum este cea fotografică, suntem extrem de bucuroși că reușim pentru al zecelea an consecutiv să vedem Nikon ocupând locul 1 în preferințele fotografilor din România. Această performanță este versiunea Skin de "#10yearchallenge" și reprezintă rezultatul eforturilor noastre timp de 10 ani de a aduce tot timpul ceva nou fotografilor din România, de la cea mai mare comunitate foto la cea mai extinsă garanție pentru echipamentele pe care le comercializăm. Este unic în istoria pieței de fotografie din România ca un brand să ocupe locul 1 în preferințele fotografilor pentru 10 ani consecutivi. De altfel, și irepetabil, acest challenge fiind iată oficial închis," a declarat Camil Perian, directorul general Skin.

Pe lângă numarul 1 în vânzări, Nikon a obținut pentru doi ani consecutivi premiul Trusted Brands (acordat de către revista Reader's Digest) la categoria Camere Foto și este o recunoaștere a eforturilor depuse de când Skin reprezintă brandul japonez în România.

La sfârșitul anului 2018, Nikon a lansat sistemul mirrorless cu montura Z. Noile modele Z 7 și Z 6 sunt echipate cu un nou senzor CMOS în format FX de la Nikon, cu funcție AF în plan focal incorporată cu detecție de fază și cu cel mai recent sistem de procesare a imaginii, EXPEED 6.

Nikon (Nipon Kogaku K.K. pâna în 1988) a lansat primul obiectiv interschimbabil pentru aparatele foto SLR, NIKKOR-S Auto 5cm f/2, în 1959 alături de primul său aparat SLR, Nikon F. Anul trecut, compania japoneză a început producția noilor obiective NIKKOR Z pentru aparate foto mirrorless extinzând astfel gama de obiective NIKKOR.

Nikon este unul dintre cei mai importanți producători de echipament foto din lume, cu o tradiție de peste 90 de ani. Primul aparat foto produs de Nikon a fost lansat în 1948. Nikon s-a impus pe piață de-a lungul timpului prin calitatea deosebită a produselor, acestea reprezentând astăzi alegerea predilectă a fotografilor profesioniști din întreaga lume.