​​Consiliul Concurenței a amendat trei mari retaileri și patru furnizori ai acestora cu 87.713.336 lei (aproximativ 18,8 milioane de euro) pentru fixarea prețurilor de revânzare (de raft) în cadrul promoțiilor desfășurate de retaileri, a anunțat joi autoritatea. Unul dintre retaileri și-a recunoscut fapta și a beneficiat de reducerea amenzii.

Bogdan ChiritoiuFoto: AGERPRES
  • UPDATE Auchan și Cora resping acuzațiile Consiliului Concurenței și anunță că vor contesta în instanță decizia:

Reacția Auchan Retail România:

  • "În cadrul investigației care a vizat presupuse fapte anticoncurențiale aferente perioadei 2006-2014, Auchan România a prezentat Consiliului Concurenței toate probele și argumentele pe care le-a considerat concludente și relevante în vederea demonstrării faptului că nu a încălcat legea concurenței.
  • Este important să precizăm că, încă de la înființare, Auchan România practică o politică de discount generalizat, cu toate prețurile mici, permanent, ceea ce nu permite, nici măcar accidental, realizarea de înțelegeri cu furnizorii, prioritatea companiei fiind de a avea cele mai mici prețuri în favoarea clienților și de a fi competitivă. În acest context, presupusele fapte anticoncurențiale în legătură cu 3 furnizori dintr-un portofoliu de aproximativ 1.500 de parteneri, cu care Auchan România colaborează în mod constant și durabil, ar fi avut ca efect practicarea de prețuri ridicate, aspect ce este contrar politicii noastre comerciale, principiilor și valorilor fundamentale ale companiei.
  • Am luat act de decizia luată de Consiliul Concurenței, anunțată în comunicatul transmis astăzi și ne rezervăm dreptul de a o contesta în instanță.", a precizat Auchan Retail România.

Reacția Cora:

  • "România Hypermarche (”Cora”) a luat la cunoştinţă de decizia anunţată de Consiliul Concurenţei privind sancţionarea companiei cu suma de 12.410.834 lei (2,66 milioane euro), alături de sancţionarea altor lanţuri de magazine şi furnizori din piaţa de retail. La acest moment, Cora aşteaptă motivarea deciziei Consiliului Concurenței pentru a analiza argumentele autorității de concurență și își rezervă dreptul de a contesta decizia în instanţă.
  • Respingem categoric acuzaţiile Consiliului Concurenţei care a luat această decizie fără o minimă analiză economică, deşi regulile de concurenţă nu pot fi aplicate în absenţa identificării şi evaluării realităţilor economice. Acuzațiile aduse de autoritatea de concurență se întemeiază exclusiv pe prezumțiile acesteia nesusținute din punct de vedere probatoriu. La dosarul de investigație nu există nicio dovadă din care să reiasă că societatea noastră ar fi săvârșit fapta anti-concurențială pretinsă de Consiliul Concurenței.
  • Menţionăm ca societatea noastră a pus la dispoziţia Consiliului Concurenţei numeroase documente din care rezultă neîndoielnic că în situaţiile investigate nu a existat nicidecum vreo înțelegere anti-concurențială între Cora și furnizorii săi privind stabilirea prețului de revânzare pentru anumite produse. Dimpotrivă, după cum rezultă din toate documentele furnizate autorității de concurență, Cora a stabilit întotdeauna independent prețurile de revânzare, iar clienţii Cora au beneficiat de preţuri reduse, niciun consumator fiind prejudiat.", a precizat România Hypermarche (”Cora”).

Sancțiunile au fost aplicate în cadrul investigației privind fixarea prețurilor între retailerii Auchan, Cora și Carrefour și furnizorii acestora, în perioada 2010-2016. În urma investigației a fost sancționată atât încălcarea regulilor naționale, cât și a regulilor europene de concurență, pentru fixarea prețurilor de revânzare (de raft) în cadrul promoțiilor desfășurate de retaileri.

Consiliul Concurenţei a constatat că în anumite cazuri preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailer-ul stabileau un preț fix sau minim pentru revânzarea produselor către consumatorul final. Această practică conduce la preţuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă preţul sub limita stabilită cu furnizorul.

Companiile sancționate sunt:

  • 1. Auchan Romania SA - 36.563.004 lei (7,84 milioane euro)
  • 2. Carrefour România SA - 26.995.645 lei (5,79 milioane euro)
  • 3. Romania Hypermarche (Cora) SA - 12.410.834 lei (2,66 milioane euro)
  • 4. Quadrant-Amroq Beverages SRL - 5.984.053 lei (1,28 milioane euro)
  • 5. Star Foods EM SRL - 3.930.920 lei (843.599 euro)
  • 6. Strauss România SRL - 1.785.767 lei (383.236 euro)
  • 7. Nelson Prod SRL - 43.113 lei (9.252 euro)

Carrefour România SA a recunoscut fapta, beneficiind astfel de o reducere a amenzii, precizează autoritatea.

Amenzile aplicate de Consiliul Concurenței se virează integral către bugetul de stat. Companiile sancționate pot ataca decizia autorității de concurență la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la publicarea deciziei.

Aceasta este a doua investigație derulată de autoritatea de concurență, finalizată cu sancțiuni, pe piața comercializării de produse alimentare.

Autoritatea reamintește că, în anul 2015, a sancționat retailerii Metro, Real, Selgros, Mega Image și furnizorii acestora cu amenzi în valoare totală de aproximativ 35 milioane de euro pentru fixarea prețurilor, în perioada 2005-2009. Amenzile au fost încasate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Unele companii sancţionate au contestat sancţiunile Autorităţii de Concurenţă, procesele aflându-se pe rolul instanţelor.