Constructorul american de automobile General Motors ar trebui să concedieze aproximativ 4.000 de angajați, ca parte a planului său social anunțat la sfârșitul anului 2018, a declarat vineri o sursă apropiată de companie, citată de AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

GM a indicat în noiembrie anul trecut că dorește să elimine 15% din locurile de muncă ale grupului în 2019 prin încetarea producției în șapte locații, dintrecarepatru în Statele Unite și una în Canada.

Mass-media a estimat apoi reducerea locurilor de muncă pentru aproximativ 14.000 de lucrători - inclusiv 6.000 de muncitori sindicaliști - pentru o economie de 6 miliarde dolari până la sfârșitul anului 2020.

Dar grupul, criticat la cel mai înalt nivel politic dinStatele Unite și Canada, nu a indicat numărul exact de poziții eliminate.

Un purtător de cuvântal GM a refuzat să comenteze programul de concediere, care conform CNBC și ziarului Detroit News ar puteaîncepe de luni, înainteca rezultatele companiei să fie publicate.

"Vom comunicamai întâi cu angajații noștri", a spus purtătorul de cuvânt.

Aproximativ 2.300 de angajați ar fi optat pentru o plecare voluntară, iar 1500 de lucrători contractuali vor fi concediați, potrivit sursei, care consideră rezonabil să prevadă aproximativ 4000 de concedieri ale personalului salariat.

Oficialii General Motors au declarat că se așteaptă să creeze 2700 de locuri de muncă în diverse locațiidin SUA, indicând faptul că muncitorilor sindicaliști din SUA li se va oferi o oportunitate de transfer.

General Motors a justificat această scădere drastică a numărului de angajațica pe o modalitate de a rămâne competitiv într-o industrie în plină revoluție. O decizie care a provocat furia președintelui american Donald Trump și "dezamăgirea" lui Justin Trudeau, prim-ministrul canadian.