MedLife se extinde în Cluj-Napoca și anunță o nouă achiziție: centrul de excelență Badea Medica

de A.D.     HotNews.ro
Marţi, 28 mai 2019, 9:49 Economie | Companii


Mihai Marcu
Foto: MedLife
​MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, anunță preluarea pachetului majoritar (65%) al centrului de excelență Badea Medica (Badea Medical SRL). Centrul oferă o gamă complexă de servicii medicale, axate în principal pe segmentul de patologie abdominală, dar care acoperă și alte numeroase tipuri de afecțiuni. Compania este în discuții cu alți doi-trei operatori din România, dar și din țările învecinate pentru a-și extinde prezența.

Pacienții pot accesa consultații clinice de specialitate de gastroenterologie, medicină internă, dermatologie, terapia durerii, toate acestea oferite de o echipă medicală de excepție, coordonată de prof. dr. Radu Badea.

„Clujul reprezintă unul dintre cele mai importante punct de interes în planul nostru de dezvoltare. Am deschis prima dată în acest oraș un laborator de analize şi un centru de medicina muncii, iar apoi ne-am extins cu o clinică de mari dimensiuni - Hyperclinica MedLife. În urmă cu doi ani am adăugat și partea de servicii spitalicești, odată cu intrarea în acționariatul spitalului Humanitas. Pentru că ne dorim să punem la dispoziția pacienților o gamă și mai largă de servicii, dar și abonamente personalizate zecilor de mii de clienți din companii, am decis să facem echipă cu specialiștii de calibru ai centrului de excelență Badea Medica, care să ofere servicii integrate, la cele mai înalte standarde. Vom continua programul de achiziții atât în România, cât și în țările învecinate aflate în prospecție, urmând planul anunțat către investitori și acționari”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO al MedLife Group.

“Ne-am axat întotdeauna pe servicii de cea mai înaltă calitate și ne-a onorat de fiecare dată încrederea pacienților în serviciile noastre și în echipa excepțională de specialiști. Faptul că devenim parte din cel mai mare grup de pe piața serviciilor medicale private din România și că împărtășim aceleași valori, ne onorează și ne încurajează să fim și mai buni. Vom avea prilejul și oportunitatea de a dezvolta afacerea și de a face un pas important în evoluția companiei. Iar în felul acesta vom avansa în complexitatea actului medical și le vom oferi pacienților cele mai bune condiții și soluții la solicitările lor”, a declarat prof. dr. Radu Ion Badea, fondatorul centrului Badea Medica.

Achiziționarea pachetului majoritar Badea Medica reprezintă cea de-a 23-a achiziție derulată până în prezent de grupul MedLife, ultima fiind anunțată în luna ianuarie a.c. – Rózsakert Medical Center, din Ungaria.

MedLife a încheiat primul trimestru din 2019 cu o cifră de afaceri consolidată pro-forma în valoare de 224,9 milioane lei aferentă acestei perioade, în creștere cu 27,6% față de aceeași perioadă a anului trecut. Pentru perioada următoare, compania a anunțat continuarea programului de achiziții în România și regiune. Dacă va reuși implementarea tuturor proiectelor anunțate către acționari, există premise ca MedLife să depășească pragul de 200 milioane de euro în 2019.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





2548 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by