MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, a înregistrat în primele șase luni din acest an o cifra de afaceri consolidată pro-forma în valoare de 461 milioane lei, în creștere cu 23% față de aceeași perioadă din 2018. Compania a raportat rezultate în creștere și la nivel de profit. Astfel, valoarea consolidată pro-forma a EBITDA a fost de 78 milioane lei în crestere cu 81% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce valoarea consolidată pro-forma a profitului net a fost de cca. 14 milioane lei, în creștere cu 130% față de S1 din 2018.

Mihai MarcuFoto: MedLife

Potrivit reprezentanților companiei, fiecare linie de business a avut o direcție ascendentă, accesibilitatea și apetitul românilor pentru serviciile medicale fiind într-o creștere continuă, toate acestea susținute de o evoluție favorabilă la nivelul întregii piețe și economii. Astfel, cel mai mare avans a fost înregistrat de clinici, care au raportat o creștere de 35% față de aceeași perioadă a anului trecut, urmate de centrele de stomatologie, cu o creștere de 34% față de primele șase luni ale anului 2018. Clasamentul continuă cu linia de spitale, laboratoarele, farmaciile și divizia de corporate.

“Primele șase luni ale anului 2019 au însumat câteva evenimente extrem de importante pentru noi. Am trecut granițele și am bifat prima tranzacție internațională prin care o companie românească din sectorul medical privat achiziționează pachetul majoritar al unui grup de companii din afară – tranzacția Rózsakert Medical Center, din Ungaria. Ne-am consolidat platforma de diagnostic și tratament la nivel național prin extinderea numărului de echipamente RM (rezonanță magnetică) de la 15 la 18. În plus, am continuat investițiile în zona de digitalizare prin implementarea serviciilor de Self Check-In și SelfPay în cele mai importante unități la nivel de grup. Sunt doar câteva proiecte care reflectă strategia noastră de dezvoltare pe care am adus-o în atenția acționarilor și investitorilor nostri încă de la începutul anului și ne bucurăm să le confirmăm și pe această cale faptul că le-am pus în aplicare”, a declarat Mihai Marcu, Presedinte și CEO Sistemul Medical MedLife.

În a doua jumătate a anului, MedLife își va concentra eforturile asupra dezvoltării programului de achiziții și extinderii la nivel național și internațional, bugetul planificat în acest sens fiind de 20 milioane euro, valoare aprobată în cadrul ultimei ședințe AGEA, la care se vor mai adăuga și alte lichidități proprii ale companiei în funcție de dimensiunea tranzacțiilor.

„Am dovedit în cei 11 ani de când am demarat programul de achiziții că suntem un bun integrator al companiilor pe care le achiziționăm, toate firmele din grup funcționează foarte bine, cifra de afaceri a unora mărindu-se până la zece ori de când s-au alăturat sistemului MedLife. De altfel, în ultimii zece ani am deschis sau am achiziționat 129 de unități medicale la nivel național, rețeaua noastră de spitale și clinici ajungând la o dimensiune egală cu următorii trei jucători de pe piață la un loc. Avem un plan bine structurat în continuare, prospectăm și testăm piața permanent și avem în acest moment discuții cu 5-6 operatori din România și cu alți 2-3 din Ungaria și sperăm ca în perioada următoare să concretizăm câteva tranzacții”, a declarat Mihai Marcu.

Conform reprezentaților companiei, dacă va reuși implementarea tuturor proiectelor anunțate către acționari, există premise ca MedLife să depășească pragul de 200 milioane de euro în 2019.