Curtea de Apel Iasi a admins cererea sindicalistilor Antibiotice Iasi de a suspenda hotararea de Guvern prin care Executivul a decis vanzarea unui pachet de 53% din actiunile fabricii de medicamente, potrivit NewsIn. In urma deciziei de luni a judecatorilor, privatizarea Antbiotice va trebui oprita temporar.

"Temerile noastre privind Hotararea de Guvern 1400/2007, care stabileste ca pachetul de actiuni detinute de AVAS la Antibiotice sa fie valorificat prin metoda de licitatie cu strigare, s-au adeverit, atat timp cat instanta de judecata, in urma cererii noastre, a admis suspendarea efectelor acestei hotarari, pe care noi o consideram nelegala. Din acest moment, hotararea nu mai poate produce efecte, acest lucru insemnand sistarea oricaror efecte pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti pe fondul cauzei, privind anularea hotararii in totalitatea ei", a declarat Vasile Stanga, liderul de sindicat de la Antibiotice.

Potrivit lui Stanga, daca se continua cu aceasta procedura de privatizare, la licitatie puteau participa si acei "investitori" care ar fi cumparat societatea doar pentru a ridica pe locul ei ansambluri rezidentiale. De asemnea, acesta a mai spus ca sindicatul va intenta din nou proces Guvernului, in cel mai scurt timp, pentru a obtine anularea hotararii.

Hotararea Curtii de Apel Iasi nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs la Curtea Suprema, pana la data de 18 februarie.

Licitatia pentru preluarea pachetului de 53,01% din actiunile producatorului de medicamente ar fi trebui sa aiba loc in data de 18 martie. Pana la finele lunii ianuarie, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a primit 53 de scrisori de intentie pentru Antibiotice din partea investitorilor.

Pretul de pornire al licitatiei cu strigare a fost stabilit la pretul de 2 lei pe actiune, adica aproximativ 130 milioane de euro pentru tot pachetul scos la vanzare. Pretul a fost stabilit in urma unei evaluari realizate de firma internationala de consultanta AT Kearney.

In 2006, Antibiotice Iasi a obtinut un profit net de aproximativ 24 milioane de lei, iar la finele celui de-al treilea trimestru al anului trecut profitul net al companiei a depasit valoarea de 28 milioane de lei.