35 de posturi de directori au fost şterse din organigrama Companiei Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere ceea ce înseamnă, potrivit ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, demis în urma moțiunii de cenzură, că CNAIR va economisi anual la fondul de salarii între 2,5 şi 3 milioane de euro în urma restructurării.

Razvan CucFoto: Agerpres

"V-am promis că o să urmeze nişte restructurări, acest lucru s-a întâmplat, monştrii sacri din infrastructură, acei oameni care erau de-o viaţă pe funcţii de directori adjuncţi, directoi generali adjuncţi, şefi de serviciu şi aşa mai departe, o parte din ei şi-au pierdut posturile pentru că s-a făcut restructurarea a 35 de posturi de directori care au fost şterse din organigrama Companiei de Autostrăzi. Este o măsură curajoasă pe care a luat-o directorul general de la CNAIR, Sorin Scaralat", a declarat ministrul demis Răzvan Cuc.

Acesta a adăugat că restructurarea va aduce o economie de 3 milioane de euro în fondul de salarii.

"Deci, trei milioane de euro care se vor duce în partea de întreţinere de drumuri, în alte proiecte care trebuie să prindă contur în cadrul companiei. Iată, aş spune că am eliminat probabil unul din lucrurile pe care următorul ministru avea să le blameze: faptul că în companie sunt tot felul de oameni, sau mă rog cum or să îi categorisească ei, primeşte o companie de autostrăzi la cheie cu oameni tineri, cu oameni noi, neafiliaţi politic, care vor să-şi facă treaba şi să implementeze proiectele de infrastructură, ba, mai mult, şi o economie foarte mare, i-aş spune considerabilă, între 2,5-3 milioane de euro la fondul de salarii, bani pe care îi vor putea investi în proiecte", a subliniat Cuc, potrivit Agerpres.

Într-un comunicat de presă, CNAIR a anunțat duminică faptul că reducerile posturilor de directori atrag o economie la bugetul companiei de peste 10 mil. lei/an.

"Această organigramă a fost stabilită în funcție de cerințele și principiile necesare eficientizării activității companiei. De asemenea, s-a luat în calcul și optimizarea circuitului documentelor, în perspective responsabilizării deciziilor. Astfel, din vechea structură care însuma un număr de 28 de posturi de directori, în urma reorganizării, vor fi doar 12 posturi, ceea ce presupune și o economie la bugetul companiei de peste 10 mil. lei/an", se arată în comunicatul remis MEDIAFAX.

“Această schimbare este una majoră, atât a structurii organizatorice, cât și din perspectiva funcționalității decizionale. A fost un moment așteptat și care va determina noi așteptări. Consider că această schimbare este susținută de necesitatea performanței tehnico-economice și financiare a companiei, care să se concretizeze prin rezultate certe și proiecte finalizate. Consider că deciziile luate acum sunt constructive și, subliniez, că ele nu înseamnă neapărat un reproș, ci sunt elemente concrete ale unei noi viziuni de funcționare și dezvoltare a companiei. Acest lucru înseamnă să trecem de la o structură stufoasă si rigidă, care intrase într-o rutină decizională, la o structură suplă și eficientă”, a declarat Sorin Scarlat, Directorul General al CNAIR.