Producţia industrială a crescut cu 0,4% în zona euro în august, faţă de iulie, în timp ce în întreaga Uniune Europeană progresul a fost de 0,1%, potrivit datelor publicate luni de biroul comunitar de statistică, Eurostat. Mai exact, în zona euro, producţia a crescut în principal în bunuri de capital - cele utilizate pentru fabricarea altor bunuri - cu 1,2%, în timp ce bunurile intermediare au crescut cu 0,3% faţă de iulie, potrivit Rador.

Foto:

Dimpotrivă, producţia de bunuri de consum s-a contractat cu 0,3% în bunuri nedurabile şi cu 0,4% în cazul bunurilor şi energiei durabile. Faţă de august 2018, producţia industrială a scăzut cu 2,8% în zona euro şi cu 2% în Uniunea Europeană. În zona euro s-a înregistrat doar o creştere a producţiei de bunuri de consum durabile cu 0,4%, în timp ce s-a înregistrat o scădere a energiei cu 3,3%; în bunuri de capital, cu 2,9%; iar în cazul bunurilor de larg consum de durată, cu 2,0%.

Producţia industrială din Spania a crescut cu 1,1% în august faţă de luna precedentă şi cu 1,8% faţă de august 2018. În ceea ce priveşte restul statelor membre, cea mai mare creştere a producţiei industriale în august 2019, comparativ cu luna precedentă, s-au înregistrat în Malta (5,6%), Estonia (3,9%) şi Letonia (3,0%), în timp ce cele mai mari scăderi au fost observate în Croaţia (-3,0%), Slovacia (-2,6%) şi Lituania (-2,4%). Faţă de august 2018, producţia a suferit scăderi semnificative în Slovacia (-8,1%), Irlanda (-6,2%) şi România (-6,1%), dar a crescut în Malta (7,4% ), Danemarca (6,6%) şi Finlanda (4,5%).