Aeroportul Otopeni a anunțat toate companiile de handling că le-a reziliat contractele

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 29 octombrie 2019, 12:25 Economie | Companii


Banda de bagaje Otopeni
Foto: Politia de Frontiera
Reprezentanţii Aeroportului Otopeni au trimis, săptămâna trecută, notificări de reziliere a contractelor tuturor agenţilor de handling, urmând ca acordurile să fie finalizate la 31 decembrie, dacă firmele nu acceptă condiţiile impuse de aeroport, a declarat, marţi, Alexandru Ivan, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), citat de Agerpres.

El a participat la o conferinţă internaţională pe tema provocărilor cu care se confruntă aeroporturile şi a fost întrebat de jurnalişti, la plecare, cum va rezolva problema cu agenţii de handling de pe Aeroportul Otopeni.

"Am trimis notificări de reziliere tuturor agenţilor de handling, deoarece aceştia nu au acceptat niciuna dintre condiţiile noastre, respectiv modernizarea parcului auto în două etape şi acomodarea numărului de personal astfel încât să poată fi respectaţi nişte timpi", a arătat el.


Marea parte a contractelor expiră la finele anului, urmând să nu mai fie prelungite dacă firmele nu sunt de acord cu cerinţele aeroportului.

"Notificările au fost transmise săptămâna trecută şi urmează ca, în maximum 10 zile, noi să le trimitem noua formă de contract. Noi nu ne dorim să rupem contractul cu ei, să nu mai opereze pe aeroport, ci ne dorim să opereze în condiţii normale. Urmează să vedem dacă până la finele anului vor semna noile contracte sau nu. Operarea lor pe aeroport nu depinde decât de ei", a mai spus Ivan.

Firmele de handling au termen până în iunie să-şi reînnoiască parcul auto cu norme de poluare Euro 6, urmând ca până la finele anului 2020 să-şi reînnoiască tot parcul auto şi să-şi adapteze numărul de personal astfel încât să respecte timpii propuşi de aeroport, care sunt timpii standard în toată lumea.

Ivan nu a răspuns care este situaţia actuală, precizând doar că "din păcate, situaţia nu este îmbucurătoare".

"Aeroportul nu este responsabil pentru transportul pasagerilor şi procesarea bagajelor, care sunt responsabilitatea exclusivă a firmelor de handling. Noi ceea ce putem face este să îmbunătăţim şi să venim în susţinerea pasagerilor prin implementarea unor măsuri pentru agenţii de handling. O îmbunătăţire se poate observa, dar a trebuit să dăm notificări şi amenzi ca să se vadă acest lucru", a susţinut oficialul companiei de aeroporturi.

El a explicat că piaţa este liberă şi că orice companie de handling poate veni în locul celor care rămân fără contracte.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






6535 vizualizari

  • +1 (5 voturi)    
    Cel mai bine ar fi (Marţi, 29 octombrie 2019, 12:46)

    asistart [utilizator]

    Ca pasagerii sa se ocupe singuri de bagaje.
  • +6 (8 voturi)    
    Dar (Marţi, 29 octombrie 2019, 13:00)

    sipu [utilizator]

    parcarea (plina de gauri) a cui responsabilitate este ? dar curatenia ? elevatoarele (scarile rulante) ascensoarele (lufturilre) ..........................
    PS”lasati ”combinatile” si apucati-va de treaba.
  • +6 (6 voturi)    
    adevârul e că au niște autobuze (Marţi, 29 octombrie 2019, 14:01)

    nick24 [utilizator]

    euro zero, care sunt LĂSATE PORNITE, cât timp se imbarca pasagerii si asta ține cam 20-30 minute, în care timp pasagerii sunt gazați la preț redus (low-cost?)
    • 0 (0 voturi)    
      asa e. (Miercuri, 30 octombrie 2019, 17:10)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui nick24

      In Germani sunt electrice...la noi niste diesel din 1990, vai de mama pasagerilor, sa simta ca au ajuns in Buc
  • +3 (5 voturi)    
    hmm (Marţi, 29 octombrie 2019, 14:12)

    adrian_rolland [utilizator]

    Adica privatul este obligat sa aiba parc auto cu Euro 6 dar cele ale statului nu... :-(
    • +2 (2 voturi)    
      Adică partidul stat. (Miercuri, 30 octombrie 2019, 9:57)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui adrian_rolland

      Că așa se vrea PSD.Partid stat.Și în opoziție tot ei vor să guverneze,prin mulții cumetri,amante și nepoți plasați în funcții.Dacă vrem să primenim România,să scoatem tot ce-i PSD și să angajăm, după necesar și competențe.România să nu mai fie pușculița cuiva.Toate serviciile decontate funcționarilor/aleșilor,guvernanților,să fie la nivelul minim.Cine vrea mai mult,să fie boier,să fie pe banii lui.Să-și dovedească patriotismul pentru a avea o funcție plătită de la bugetul de stat.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by