Compromis european în dosarul ultrasensibil al transportatorilor: Șoferii vor putea dormi în mașini maxim 45 de ore pe săptămână
"Am ajuns la un acord preliminar", a scris pe Twitter, fără a oferi niciun alt detaliu, reprezentanța finlandeză a UE, care conduce negocierile pentru statele membre, în condițiile în care deține președinția rotativă a Uniunii.
Acest compromis trebuie însă aprobat de Consiliu (cele 28 de state membre ale UE) și de Parlamentul European.
Propusă de Comisia Europeană în mai 2017, reforma a dat naștere unei lupte de peste doi ani și jumătate între cele două tabere, pe fondul puternicei concurențe în acest sector sensibil.
De o parte, Vestul (Franța, Germania, Benelux), partizanii unei legislații stricte. De cealaltă, țările din Europa de Est (România, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Letonia și Lituania), care pledează pentru o viziune mai suplă. Prima tabără o acuză pe a doua de dumping social, a doua o acuză pe prima de protecționism mascat.
Fiecare tabără a trebuit să accepte concesii, potrivit unei surse apropiate negocierilor. Pentru cei din Vest, o înfrângere majoră dar așteptată: regulile privind detașarea (care prevede o remunerație potrivit regulilor țării unde lucrează șoferul: salariu minim, dar și prime) nu se aplică șoferilor care realizează un traseu din țara de origine a companiei lor spre o altă țară.
Mai exact: un român care face un drum dus - întors România-Franța este plătit potrivit regimului din România.
"Din nefericire se confirmă și acest lucru se traduce prin crearea în Europa a unei clase de salariați de zona a doua", spune eurodeputatul ecologist francez Karima Delli, președintele Comisiei transporturi din Parlament.
În schimb, în dosarul exploziv al șoferilor care efectuează operațiuni interne - mai multe curse într-o țară unde a ajuns în cadrul unei livrări internaționale, se prevede aplicarea regulilor detașării.
Concret, un șofer bulgar, care efectuează mai multe curse în Olanda, este plătit cu remunerația aplicabilă în Olanda.
Au fost înregistrate avansuri majore pentru partizanii unei legislații stricte, a subliniat Delli.
"Un șofer nu va dormi în mașina sa în cadrul pauzelor săptămânale mai mult de 45 de ore, ci într-o locuință adevărată, plătită de angajator. El va trebui de asemenea să revină la domiciliu cel puțin o dată la patru săptămâni, indiferent de țara de reședință din UE", a spus ea.
Au fost de asemenea înăsprite de manieră semnificativă criteriile privind sediul companiilor de transport: "S-a terminat cu societățile cutii poștale", a afirmat Delli.
Comisia Europeană a precizat că este "în curs de analiză a implicațiilor compromisului". "Vom publica un comunicat vineri", a precizat un purtător de cuvânt, Stefan de Keersmaecker, care nu a dat niciun detaliu legat de acord.

VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO De ce nu pot să aleg tipul de vaccin cu care mă vaccinez?
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
INTERVIU Răsvan Radu, UniCredit: Au scăzut mult cererile de suspendare la plată a ratelor în ianuarie-februarie 2021 față de 2020
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Fascinanta legătură dintre spionaj și tehnologie: de la datele stocate în ADN-ul uman, la falsul turn GSM din aeroport care-ți fură informațiile din telefon
pai mai baieti...bagati mai lege si daca vindeti ceva pe piata din romania, sa vindeti la preturi romanesti