Huawei, numărul 1 mondial în echipamente de telecomunicații, are în vedere deschiderea în Europa a unei uzine unde va produce componente pentru rețelele 5G, prima de acest tip în afara Chinei, a declarat pentru AFP președintele companiei, Liang Hua.

Procesor 5G de la HuaweiFoto: Hotnews

"În cadrul tehnologiilor 5G (...), avem în vedere astăzi să fabricăm produse și componente în Europa (...) efectuăm un studiu de fezabilitate pentru a deschide o uzină în Europa", a afirmat el, fără a avansa o posibilă locație, dar evocând un calendar "potențial foarte rapid".

Huawei a fost nevoit să-și adapteze sistemele de aprovizionare și de producție a procesoarelor pentru echipamentele telecom în urma sancțiunilor americane care au blocat achizițiile din Statele Unite.