VIDEO Apple reciclează iPhone-urile cu ajutorul robotului Daisy. Compania și-a stabilit un obiectiv ”imposibil”, acela de a deveni producător cu ”buclă închisă”

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 12 ianuarie 2020, 10:13 Economie | Companii


Daisy
Foto: Captura YouTube
Compania Apple încearcă să schimbe modul în care electronicele sunt reciclate cu ajutorul unui robot care demontează iPhone-ul, astfel încât materiile prime să poată fi recuperate și reutilizate, relatează Reuters, preluată de Mediafax.

Compania spune că robotul face parte din planul său de a deveni un producător „cu buclă închisă”, care nu se bazează pe industria minieră, un obiectiv despre care unii analiști din industrie spun că este imposibil.

În interiorul unui spațiu de la marginea orașului Austin, Texas, robotul Daisy descompune iPhone-urile, astfel încât 14 minerale, inclusiv litiul, pot fi extrase și reciclate.

Apple folosește staniu, cobalt și pământuri rare reciclate în unele dintre produsele sale, și vrea să mai adauge pe această listă.

Daisy, cu o lungime mai mică de 20 de metri, folosește un proces în patru etape pentru a elimina bateria telefonului, cu aer la -80 grade Celsius, eliminând apoi șuruburile și modulele, inclusiv pe cel care face telefonul să vibreze.

Componentele sunt apoi trimise la reciclatoare pentru ca mineralele să fie extrase. Daisy poate distruge 200 de iPhone-uri pe oră. Apple a ales iPhone-ul pentru a fi primul dintre produsele sale pe care Daisy le dezasamblează din cauza popularității și răspândirii sale.



Apple s-a declarat disponibilă să colaboreze inclusiv cu producătorii de automobile electrice în materie de reciclare cu ajutorul Daisy. Dar robotul are scepticii săi, inclusiv unii din lumea tehnologiei, care ar vrea ca firma să se concentreze mai mult pe produse care pot fi reparate, nu doar reciclate.

„Există credința că pot fi recuperate toate materialele, și nu este posibil”, spune Kyle Wiens, directorul executiv al iFixit, o firmă care susține reparațiile electronice, mai degrabă decât înlocuirea.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





5002 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by