În București, în cel mai mare centru de dezvoltare software pentru industria auto, programatorii HARMAN România scriu codul automobilelor viitorului. Este vorba despre echipa de Telematică, acolo unde lucrează în prezent peste 80 de angajați cu profile de programare, dar și de testare și integrare, ce dezvoltă softurile noii generații de automobile.

Harman RomaniaFoto: Harman

Aceștia construiesc ecosistemul connected car, adică tot ceea ce înseamnă interacțiunea mașinii cu dispozitivele inteligente, de la unitățile smart home, la sistemele de monitorizare a traficului. Adrian, Associate Engineer HARMAN Romania, explică grafic cele mai importante funcționalități de telematică, în clipul de mai jos:

Comunicarea cu automobilul prin intermediul telefonului mobil, localizarea imediată, date în timp real despre poziționarea mașinii sau apel de urgență (eCall), toate sunt funcționalități care devin realitate datorită modului de Telematică, printr-o simplă apăsare de buton.

Programatorii din echipa de Telematică lucrează pe cele mai noi modele de automobile, majoritatea fiind mașini care nu au fost încă lansate pe piață. În plus, unul dintre cele mai mari avantaje este acela că au la dispoziție hardware-ul pentru a testa in real-time programele implementate, inclusiv acces la mașinile pe care acesta e montat.

Pe lângă partea de telematică, HARMAN deține un portofoliu dinamic de soluții inovative, integrate în ecosistemul connected car: componente hardware, platforme precum Digital Cockpit, Advanced Driver Assistence Systems (ADAS) sau elemente care țin de securitatea datelor.

Printre soluțiile dezvoltate de companie în România se numără sistemele Command pentru Mercedes, iDrive pentru BWM, MMI pentru Audi sau Uconnect pentru Chrysler. În anii următori, viitorul va fi legat de dezvoltarea tehnologiilor 5G, iar aceste schimbări vor duce proiectele HARMAN cu un pas mai aproape de mașinile autonome.

În București, HARMAN are, în total, o echipă de 400 de angajați, iar acum caută 20 de români care să programeze noua generație de automobile. În echipa de Telematică sunt deschise poziții pentru software developers (C/C++), software integrators, senior software engineers - automation test, junior software engineers - automation test, dar și multe altele. Toate oportunitățile disponibile pot fi accesate aici. Pentru mai multe informații despre companie, intrați pe pagina de Facebook sau LinkedIn a HARMAN.