CEO eJobs: Ajungem la 2 milioane de şomeri dacă nu ne întoarcem la muncă
Acesta susține că firmele trebuie să îşi reia activitatea cât mai repede pentru ca economia să repornească Directorul unei firme de recrutări din România, Bogdan Badea, spune că peste un milion de angajați din sectorul privat au fost afectați de criza provocată de COVID-19 și că, dacă restricțiile vor fi prelungite mult după data de 15 mai, numărul lor s-ar putea dubla.
„Sunt în acest moment peste un milion de români afectaţi în mediul privat din cele 4 milioane, dacă vom continua mult după 15 mai, riscăm să ajungem mult mai rău, poate la chiar la 2 milioane de oameni afectaţi de această criză”, a declarat Bogdan Badea, CEO eJobs.ro.
Potrivit acestuia, sunt unități de producție în care activitatea nu poate fi desfășurată de la distanță, dar măsurile de protecție a angajaților pot fi asigurate.
„Sunt acele companii care nu pot să muncească de acasă şi nici nu pot să muncească alternativ, să luăm exemplu o fabrică. Acolo cred că măsurile de distanţare socială, măştile, mănuşile şi tot ce înseamnă zona de securitate şi siguranţă în cazul acesta se pot aplica şi acele companii pot relua producţia astfel încât să ducă la sfârşit procesul de producţie, să poată să vândă produsele şi în acelaşi timp să genereze venituri, iar din acele venituri să poată să plătească salarii pentru oamenii din companie”, a mai spus Badea.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că, după data de 15 mai, românii vor fi mai semna declaraţii pentru a ieşi din casă, dar că vor exista în continuare unele restricţii.
Unele companii au început deja să caute oameni prin interviuri video.

Beatrice Mahler: O parte din personalul ATI a abandonat lupta. Nu oricine poate sa stea lângă un pacient extrem de bolnav
Aproape 4 milioane de tineri (18-34 de ani) locuiesc cu părinții. Iar motivele lor nu sunt doar economice...
O istorie a frigului extrem, din aprilie până în iunie - Ninsori, ger și îngheț în România ultimilor 100 de ani
În spatele cifrelor (și al scandalurilor politice). Mărturii despre suferință și deznădejde în pandemie: „I-am dat prima palmă copilului”
S&P modifică perspectiva la stabilă, de la negativă/ De ce ar trebui să ne intereseze ratingul
Depresiv, infometat, dar nu gripat.
O singura parte buna as vedea in tot blocajul asta economic: sa se pomeneasca la vara ca nu mai au bani pentru printii si printesele bugetari. Dar ce zic eu aici? Pentru salariile lor s-ar aloca banii luati ajutor de la UE, ne-am lipsi de orice ca sa platim integral salariile bugetarilor. Sa fereasca Dumnezeu sa sufere ei cumva....
Dar sa se intoarca urgent minionii la munca. Sa pateasca precum la Motru, la Sibiu si unde au mai fost situatii triste saptamana asta.