Patronii de restaurante cer permisiunea să deschidă pe 15 mai, în condițiile în care pierderile sunt prea mari. Ei promit să respecte măsurile dacă îşi vor relua activitatea, potrivit Mediafax.

centrul vechi, pustiuFoto: Hotnews

De câteva săptămâni nu se mai poate lua masa în oraş, deoarece starea de urgenţă a pus lacătul pe uşa restaurantelor, iar românii s-au mulţumit să comande acasă mâncare.

Pentru patroni, însă, câştigurile au scăzut.

Dragoş Petrescu, proprietarul unui lanţ de restaurante, spune: „Vă rog, permiteţi funcţionarea micilor restaurante, cafenelelor, barurilor şi teraselor, începând din 15 mai. Este foarte important să ne comunicaţi regulile de distanţare socială cele pe care trebuie să le respectăm”.

Pentru a reveni la activitatea lor, patronii sunt dispuşi să ia toate măsurile de siguranţă.

„Pentru această industrie, pentru renaşterea ei este foarte important ca toţi clienţii noştri să se simtă în siguranţă şi atunci când ne trec pragul să o facă cu toată încrederea. Trebuie să existe un start şi acest start avem şansa să-l dăm pe 15 mai”, spune Dragoş Petrescu.

În total, 300.000 de oameni şi familiie lor depind de redeschiderea acestui business.