Virgil Popescu: Am aprobat o ordonanţă de urgenţă cu privire la susţinerea marilor consumatori de energie

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 21 mai 2020, 21:58 Economie | Companii


Virgil Popescu
Foto: Guvern
Guvernul a aprobat joi o ordonanţă de urgenţă cu privire la susţinerea marilor consumatori de energie, aceasta fiind o modificare a ordonanţei care permitea susţinerea a 15 ramuri din industrie, a declarat, joi, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, la finalul şedinţei de guvern, potrivit Agerpres.

"Astăzi am aprobat o ordonanţă de urgenţă cu privire la susţinerea marilor consumatori de energie. Este vorba de modificarea ordonanţei 81 aprobată anul trecut în decembrie. O ordonanţă care permitea susţinerea a 15 ramuri din industrie. Repet, deci producătorii români care au angajaţi direct şi indirect peste 100.000 de salariaţi, unde exista un risc foarte mare de relocare. Vă reamintesc, şi nu vreau să se uite acest lucru, că prin Ordonanţa 114 guvernul PSD practic a aruncat în aer piaţa de energie electrică şi gaze naturale, iar preţul energiei electrice a crescut foarte mult, scăzând puternic competitivitatea industriei româneşti. Practic, companii mari precum Sidex Galaţi, Alro Slatina şi mulţi alţii s-au trezit puşi în imposibilitatea de a mai face faţă presiunii preţului energiei electric", a afirmat Popescu.

Ministrul Economiei a subliniat că schema de stat pe care a propus-o în decembrie 2019 a fost aprobată de Comisia Europeană. Aceasta a fost transpusă din nou în ordonanţă de urgenţă în legislaţie, urmând să fie publicat caietul de sarcini şi ghidul solicitantului prin ordin al ministrului în termen de două zile de la publicarea în Monitorul Oficial a ordonanţei şi demararea procedurii de oferire a acestui ajutor de stat.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1979 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    OUG 114 (Vineri, 22 mai 2020, 13:23)

    carum [utilizator]

    Cum s-au făcut aceste modificari la OUG 114 ?
    Simplu , protejând sectorul privat şi nimic pentru cetăţenii acestei ţări .
    S-a renunţat la :
    - dreptul de opţiune al participanţilor între Pilonul 1 şi
    Pilonul 2 de pensii
    - Taxa de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din sectorul energetic ( "taxa pe lăcomie" )
    - eliminarea Fondului de Dezvoltare şi Investiţii
    ( proiecte care cuprindeau lucrări de construire şi reparaţii capitale pentru oraşe şi sate )
    -eliminarea dobânzii ROBOR pentru instituţiile bancare


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by