Începând de vineri, 3 iulie, Tarom va relua cursele între București și Roma (Aeroportul Fiumicino), cu 2 zboruri săptămânale, în zilele de luni și vineri, informează compania.

TaromFoto: tarom.ro

Programul de operare este următorul:

RO 403 - Decolare de la București la ora 9.45, aterizare la Roma la ora 10.55.

RO 404 - Decolare de la Roma la ora 11.45, aterizare la București la ora 15.00.

Bagajele de mână trebuie să fie depozitate sub scaunul din fața fiecărui pasager, conform reglementărilor emise de autoritățile din Italia. Masca chirurgicală trebuie purtată în permanență de la intrarea în aeroportul de plecare pana la iesirea din aeroportul de destinație.

De asemenea, anunță Tarom, începând cu luna iulie, vor fi operate zboruri directe către Constanța, cu plecare din marile orașe din vestul țării: Cluj-Napoca, Timișoara și Oradea.

”Astfel, toți românii din zonă, doritori de un concediu la malul mării, vor putea ajunge pe litoral în mai puțin de o oră. Zborurile vor fi efectuate în condiții de maximă siguranță, cu respectarea măsurilor de protecție, astfel încât să fie eliminat orice risc”, mai spune compania.