Guvernul a discutat joi în primă lectură programul IMM Leasing, a anunţat Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. Acesta este un program care face parte din Planul naţional de investiţii şi relansare economic și prevede finanțarea achizițiilor de utilaje prin societăţilor financiare nonbancare.

Ionel DancaFoto: Guvern

Avansul pentru o astfel de finanţare pentru IMM-uri este zero, valoarea maximă a finanţării este de 5 milioane de lei pe beneficiar şi sunt garantate achiziţiile de echipamente IT şi utilaje, a precizat șeful cancelariei prim-ministrului.

"Au fost dezbătute în primă lectură şi adoptate în vederea primirii avizului Consiliului Legislativ, pentru şedinţa următoare urmând a fi adoptate în forma finală alte ordonanţe de urgenţă în zona economică. Un proiect de ordonanţă de urgenţă priveşte programul IMM Leasing, este un program pe care Guvernul l-a anunţat anterior, face parte din Planul naţional de investiţii şi relansare economică şi în cadrul acestui program IMM-urile pot apela la soluţia finanţării achiziţiilor de echipamente şi utilaje prin intermediul societăţilor financiare nonbancare", a spus Dancă.