Executivul ar urma să adopte, în sfârșit, proiectele de Ordonanță de Urgență privind programul "Noua Casă" și programul "IMM Leasing". Acestea au mai fost discutate de Guvern, însă astăzi ar urma să fie aprobate, după cum a anunțat premierul Ludovic Orban la începutul ședinței de miercuri. Acesta a spus că "obiectivul principal al şedinţei de astăzi este adoptare actelor normative necesare pentru implementarea programului de relansare economică".

sedinta de GuvernFoto: Hotnews

Câteva prevederi din programul IMM Leasing

  • 80% din valoarea finanțării pentru achiziția de echipamente IT și tehnologia informației
  • 60% din valoarea finanțării pentru achiziția de utilaje și echipamente tehnologice, vehicule pentru transport mărfuri și persoane utilizate în scop comercial
  • Valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilități va fi de 5 milioane lei
  • Durata maximă a perioadei de leasing va fi de 72 de luni.
  • Avansul e de maxim 20% din valoarea de achiziție a bunului finanțat (exclusiv TVA)
  • Jumătate de dobândă este subvenționată de stat, precum și comisioanele de risc și de administrare.

Câteva prevederi din programul "Noua casă"

  • Două plafoane: 140.000 euro și 70.000 euro
  • La 140.000 euro sunt luate în considerare locuințele noi, recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării finanțării garantate și locuinţele supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării finanțării garantate. Garantarea de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, este în procent de maximum 60% din valoarea creditului, reprezentând maximum 85% din prețul de achiziție al locuinței, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei.
  • La 70.000 euro intră celelalte categorii de locuințe, orice imobil cu destinaţia de locuinţă, alcătuit din una sau mai multe camere de locuit, cu terenul, căile de acces, anexele gospodăreşti, facilităţile, dependinţele, dotările şi utilităţile, aferente acesteia, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii. Creditul acordat unui beneficiar este garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 50% din valoarea creditului, reprezentând maximum 95% din prețul de achiziție al locuinței, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei.”
  • Avansul la plafonul de 140.000 euro avansul e de 15%, iar la plafonul de 70.000 euro avansul e de 5%