Renault a anunțat joi o pierdere netă de 7,3 miliarde de euro pentru prima jumătate a anului, cea mai mare din istoria companiei, producătorul francez suferind de pe urma alianței cu partenerul japonez Nissan și pandemiei de COVID-19, anunță AFP și Bloomberg.

Showroom al Renault in UKFoto: Renault

Alianța Renault cu Nissan Motors este tot mai tensionată, producătorul japonez fiind responsabil de o bună parte din pierderile înregistrate (4,8 miliarde de euro).

Renault s-a abținut să ofere prognoze pentru restul anului datorită incertitudinilor cauzate de pandemie deși compania a anunțat că programul de reducere a costurilor este în curs de implementare.

Alianța Renault-Nissan, care include și Mitsubishi, a fost zguduită în noiembrie 2018 de arestarea lui Carlos Ghosn, CEO-ul tuturor celor trei companii.

Încheierea parteneriatului între cei trei producători auto era menit să ofere o competiție majoră pentru Volkswagen și Toyota însă alianța s-a lovit de probleme de management iar strategia de creștere a vânzărilor s-a dovedit greșită după ce acestea au început să scadă la nivel global din cauza pandemiei de COVID-19.

Însă acum răspândirea coronavirusului pune în discuție chiar supraviețuirea alianței.

Vânzările Renault s-au prăbușit cu peste o treime în prima jumătate a anului când showroom-urile și fabricile au fost închise timp de săptămâni întregi din cauza pandemiei.

Producătorul francez a fost afectat și de decizia Nissan, în care deține 43% din capitalul social, să nu acorde dividende. Acțiunile Nissan s-au prăbușit miercuri cu peste 10% după anunț.

CEO-ul companiei, Luca de Meo, a anunțat că aceasta lucrează cu oficialii Nissan „să se asigure că focul nu cuprinde toată casa”.

Renault a anunțat în luna mai un plan de reducere a costurilor care va presupune concedierea a 14.600 de muncitori la nivel mondial și reducerea capacității de producție cu o cincime, sperând să taie costurile cu peste 2 miliarde de euro.

„Deși situația este fără precedent, ea nu este finală”, a declarat Luca de Meo, care a preluat conducerea companiei luna aceasta, adăugând că „sunt total încrezător în abilitatea grupului de a-și reveni”.

Acesta a anunțat că o nouă strategie va fi introdusă în luna ianuarie care urmează să pună accentul pe calitate în loc de volum, aceasta urmând să restructureze brandurile existente și prioritățile geografice.

Cele trei companii au prezentat în luna mai o strategie de intensificare a cooperării, Nissan urmând să preia inițiativa în ceea ce privește condusul autonom, Renault mașinile electrice iar Mitsubishi automobilele hibrid.

Însă numerele făcute publice de producătorii auto săptămâna aceasta arată că vor fi nevoiți să atragă mai multe lichidități și să își repună în ordine bilanțurile înainte de a face noi investiții, deși nevoia de a concura în era electrificării și a autovehiculelor autonome rămâne crucială.

Renault a apelat pentru ajutor la cel mai puternic acționar al său, statul francez, acceptând o linie de credit garantată de stat în valoare de 5 miliarde de euro.

Citește și: