Ai o fereastră, dar ea e opacă acum. Nu știi ce se vede dincolo de ea. Nu ar fi mai bine dacă ai schimba geamul cu unul transparent? Ar fi mai bine pentru tine, că vezi ce e afară și poți lua decizii bune: să îți pui o pelerină dacă plouă, să repari gardul dacă e stricat, să rezolvi situația în care cineva a parcat pe locul tău.

Uzina HidroelectricaFoto: Hotnews

Foarte pe scurt, doi ani vom continua să avem fereastra opacă în companiile de stat, pentru că doi ani nu vom avea listări pe bursă. Ce înseamnă asta?

  • Nu va exista transparență în companiile de stat nelistate iar politicul va putea face ce dorește în această perioadă la aceste companii
  • Nu vei ști dacă un partid a numit pe cineva și dacă se semnează contracte păguboase pentru companie
  • Nu vei avea posibilitatea să fii acționar, ca persoană fizică, și să chestionezi conducerea companiei dacă ești nemulțumit de ea
  • Nu vei avea posibilitatea să câștigi bani din dividende, ca persoană fizică

Legea 173/2020, recent adoptată si promulgată, care suspendă pentru doi ani orice înstrăinari ale participațiilor statului la companiile naționale și societățile la care este acționar, a intrat în vigoare începând cu 16 august 2020.

Chiar dacă piața și criza ar trece mai repede, nu se va întâmpla nimic, deși totul ar trebui să țină de momentul oportun. Așadar, în continuare, timp de doi ani, nu vom ști ce se întâmplă în companiile de stat. A numit un partid pe cineva? Nu știm.

Se schimbă conducerea companiei pe criterii politice, în loc de competență? La cum suntem obișnuiți în Romania, mai mult ca sigur, dar nu știm.

Se pot semna contracte cu diferite firme pentru a extrage sume considerabile? Desigur că se poate, dar nu știm. Nu vom ști despre ele deoarece nu e transparență.

Unde duc cele de mai sus, dacă se întâmplă? La o performanță mai slabă.

Încă doi ani, politicul va avea libertatea de a face ce dorește cu aceste companii. Totul e opac. Nu-i place politicului, în general, ca populația să-și bage nasul peste treaba lui și să miroasă numiri bizare sau contracte păguboase. Uneori, chiar îi place să dea de înțeles că listarea unei companii la bursa și privatizarea sunt fix același lucru. De fapt, sunt complet diferite.

Listarea la bursa nu este privatizare în sensul cunoscut

Listarea la bursa nu e privatizare în sensul cunoscut de multă lume, adică negocieri bilaterale, în camere neaerisite și departe de ochii lumii, între oficiali de stat și reprezentanții unei companii străine, considerată investitor strategic, de exemplu. Cu alte cuvinte, până la parafarea înțelegerii să nu iasă nici măcar aerul de acolo.

Acest tip de privatizare a rămas în memoria colectivă a noastră. E o neîncredere.

Se face confuzie între privatizarea cu investitor strategic și listarea pe bursă în percepția publică. Chiar în cazul Hidroelectrica se lansează ideea, dintr-o parte sau din alta, că statul va proceda ca în exemplul de mai sus. Ei bine, listarea unei companii concomitent cu vânzarea unui pachet minoritar pe bursă nu e ca în exemplul de mai sus. Nici pe departe.

Să spunem că statul decide să listeze Hidroelectrica pe Bursa de Valori București. Tot statul rămâne majoritar și tot el are cea mai mare putere de decizie. In situatia în care concomitent cu listarea se decide fie majorarea capitalului și vânzarea acțiunilor nou emise sau vânzarea a 10% din acțiunile deținute de stat, statul continuă să aibă controlul cu 70%. Fondul Proprietatea deține 20% din acțiunile Hidroelectrica.

Ce aduce listarea?

TRANSPARENȚA

Totul este transparent. Nu se mai întâlnesc oficialii statului cu cei ai unei companii într-o cameră îmbâcsită pentru a „negocia” ceva, nu știm ce, iar apoi să plângem că am vândut compania prea ieftin.

Oricine poate subscrie, de la fondurile de investiții, la fondurile de pensii private, diverse alte companii și persoane fizice, romane sau straine, daca deja investesc în România și au un cont deschis la un broker.

Prețul e dat de piață. Da, e îngrozitor dacă nu vrei să dea piața prețul, dar nu așa e corect?

Chiar tu, cetățean român, în cadrul procedurii, poți să subscrii pentru o părticică din cei 10%.

Tot tu, persoană fizică, la Adunările Generale ale Acționarilor poți să mergi și să-ți spui punctul de vedere. Bineînțeles, poți achiziționa acțiuni și după subscriere, dacă dorești.

Că am menționat mai sus transparența: De ce să nu fie împărțită compania cu populația? Putem vedea mai bine ce face statul în cadrul companiei.

Să ne uităm puțin la alte companii listate unde statul e majoritare. De exemplu, la Transgaz, Romgaz etc. (puteți verifica pe site-ul Bursei de Valori București) când încheie câte un contract important, sunt obligate să facă public asta. E doar un exemplu, dar puteți vedea și alte companii.

Acum la companiile nelistate nu știm nimic. Face statul ce vrea, se semnează contracte despre care nu știm nimic. Dacă ar fi listată și ți s-ar părea că ceva e în neregulă, la AGA ai putea să vorbești cu conducerea companiei, din poziția de acționar, să ceri socoteală sau să ți se explice de ce a luat decizia semnării acelui contract.

Listarea ajută și pe partea de finanțare. Compania își poate finanța planul de investiții mai ușor, pentru că are acces la surse prin bursă. Iar tu ai un cuvânt de spus și acolo – ce investiții sunt prioritare sau care altele nu sunt fezabile.

Asta înseamnă că Hidroelectrica poate deveni a populației și, implicit, a ta.